FC Barcelona este acuzată de corupție, în ”cazul Negreira”, dar principalul argument al catalanilor a fost distrus.
La începutul scandalului, cei de la Barcelona au spus că toate cluburile din Spania dădeau bani arbitrilor. De asemenea, ei au spus că acești bani erau dați pentru a se primi date despre arbitri.
Barcelona dădea bani pentru un tratament favorabil
Jurnaliștii de la El Mundo Deportivo au obținut o conversație între doi foști președinți ai Barcelonei. Sunt convorbiri între Joan Laporta și Sandro Rosell, care datează din 2003, anul în care actualul șef de pe Camp Nou și-a început primul mandat de președinte.
„Dacă vrem ca ei să ne respecte în continuare noi trebuie să-i plătim în continuare”, ar fi spus Rosell în cadrul unei ședințe în care s-a hotărât continuarea colaborării cu Negreira.
De asemenea, șefii de la Barcelona au devenit, la un moment dat, prizonierii lui Negreira. Ei erau șantajați că în cazul în care opresc plățile vor exista consecințe.
Cei de la Barcelona îl plăteau pe Negreira pentru a nu fi dezavantajați de arbitri. Totuși, un raport al Marca arată că în perioada incriminată, catalanii au fost favorizați de către arbitri.
FC Barcelona a avut parte de mai multe decizii favorabile decât nefavorabile, ceea ce indică faptul că banii dați lui Negreira aveau alt scop.
Au devenit paria în Spania
Prima lovitură pentru Barcelona a venit chiar de la Real Madrid. Florentino Perez a convocat de urgenţă Consiliul de Administraţie pentru a decide ce măsuri ar trebui luate împotriva Barcelonei.
Real Madrid și Barcelona au o relație bună de afaceri, dar de data aceasta madrilenii se vor întoarce împotriva catalanilor.
Un alt club de tradiție al Spaniei, Atletic Bilbao, a pus tunurile pe Barcelona. Suporterii bascilor au protestat cu bilețele pe care scria ”Mafia$”.
Atmosfera din „Catedrală” a fost una cât se poate de ostilă Barcelonei, fanii basci pregătind mii de fluturași în roșu și albastru pe care era sigla Barcelonei, semnul dolarului și inscripția „Mafia”. Trimiterea a fost clară la „cazul Negreira”, unde Barcelona e suspectată că ar fi mituit arbitrii pentru a beneficia de decizii favorabile.