Ștefan Târnovanu s-a enervat cumplit după meciul de la Cluj și nu s-a putut abține.
Portarul celor de la FCSB a răbufnit și i-a atacat dur pe clujeni. Nici colegii săi nu au scăpat.
Ștefan Târnovanu, furios după meciul de la Cluj
Târnovanu s-a arătat dezamăgit de formația sa. El spune că jocul echipei a fost foarte slab în prima repriză, în timp ce în a doua a dominat o lipsă de inspirație.
În plus, acesta amintește de o fază petrecută la finalul primei reprize, pentru care nu s-a acordat penalty. De altfel, portarul a comparat situația cu cea din meciul Farul – CSU Craiova, scor 3-2, când Adrian Mazilu a fost faultat de Basilio Ndong, iar constănțenii au primit penalty.
„În prima repriză am jucat foarte, foarte slab, nu am ajuns la poarta lor decât la faza cu Miculescu. Dacă stau să mă gândesc, aseară m-am uitat la meci la Farul, Mazilu a avut aceeași fază și a fost fault. La noi nu.
OK, am jucat slab. În a doua repriză am jucat mai bine, am și înscris. Pe final, dacă eram puțin mai inspirați… până la urmă, cred că e echitabil egalul, dar voiam să câștigăm”, a afirmat Târnovanu, conform Orange Sport.
Ștefan Târnovanu: „Stilul lor caracteristic, trag de timp”
Portarul roș-albaștrilor a adus critici și echipei adverse. El i-a acuzat pe cei de la CFR Cluj că au tras de timp.
„Am început foarte slab, n-am putut ieși din jumătatea noastră. Până am primit golul, nu am jucat absolut nimic. Apoi am echilibrat cât de cât meciul, iar în a doua repriză probabil cei de la CFR s-au mulțumit cu 1-0.
Stilul lor caracteristic, trag de timp, stau pe jos un milion de ani, la auturi durează vreo 5 minute până bat unul. Trageri de timp foarte mari. Dacă ei se bucură cu un egal acasă, îmi doresc din tot sufletul meu să câștigăm toate meciurile și să fim campioni!
Sunt 3 echipe care se bat la campionat, Craiova cred că a cam ieșit din luptă. Sunt echipe bune, toate încearcă să joace fotbal. Trebuie să jucăm mai bine pe toată durata meciului”, a mai adăugat Târnovanu.