FCSB a câștigat la Sfântu Gheorghe unde Ștefan Târnovanu a fost eroul echipei sale după ce a apărat o lovitură de la 11 metri și a fost declarat omul meciului
Echipa lui Dică a câștigat, 1-0, meciul cu Sepsi și a urcat pe locul 6 în Liga 1.
„A fost un meci foarte dificil, cu o echipă care cred că se va califica în play-off, alături de noi. O echipă foarte bună, care ne-a pus mari probleme. Anul trecut la fel, n-am primit gol, dar n-am câștigat. Mă bucur enorm că am obținut victoria.
Mă simt foarte bine aici, de când am intrat pe stadion m-am simțit foarte bine. Mi-am adus aminte de meciul trecut. Chiar înainte de meci, în autocar, m-am uitat la rezumatul meciului trecut și m-am gândit că trebuie să fie la fel. Știam că o să fie un meci bun.
Mi-am adus aminte, pe moment, un penalty de-al lui Tudorie într-un meci mai vechi, când la fel s-a oprit și a bătut în stânga portarului. Am stat și am respins mingea.
Cu această victorie, avem un plus de moral pentru viitor și se pare că am trecut destul de repede peste momentele grele. Suntem băieți de caracter, muncim toți.
Cât timp mai sunt două meciuri, normal că ne gândim la Conference League. Matematic, mai sunt șanse. Da, este greu, dar încercăm să câștigăm și o să vedem.
Mai liniștiți o să fim când o să fim pe primul loc (n.r. – în Liga 1). Acum trebuie să câștigăm fiecare meci, nu avem voie să facem prea mulți pași greșiți, pentru că distanța e destul de mare. Când vom fi pe primul loc, o să spun că sunt mulțumit. Locul 1 este obiectivul. Suntem Steaua, trebuie să luăm campionatul anul ăsta”, a spus Ștefan Târnovanu la finalul meciului.