Stea mai tare ca Oțelul! Echipa CSA-ului își consolidează poziția de lider al ligii secunde, deși promovarea rămâne doar un vis

S-a cântat în Ghencea și s-a scandat, însă doar câțiva fani s-au prezentat în peluza stelistă. Ultrașii lui CSA Steaua au refuzat să mai intre în stadion, din cauza măsurilor de securitate multe prea sporite luate de Jandarmerie. Printre ele prezentarea cărților de identitate și un control corporal strict.

Pe partea fotbalistică, Steaua lui Oprița și Oțelul lui Dorinel Munteanu, și el o istorie în Ghencea, s-au măsurat și s-au citit în prima repriză. Dar în cea de-a doua, chiar la debut, Chunchukov a tranșat deja victoria. A deschis scorul în primul minut, cu o reluare norocoasă, cu genunchiul, din cădere, profitând de ezitarea portarului advers.

Apoi Steaua a tras jocul acolo unde a dorit. Și și-a conservat avantajul, ba chiar ar fi putut să se desprindă și mai mult pe tabelă în minutul 88, dar lui Adi Popa i-a ieșit tot, mai puțin direcția șutului.

Oțelul a avut în zvâc prin Adrian Ilie în prelungiri, dar a fost totuși prea puțin. Steaua a câștigat până la urmă, își consolidează poziția de lider al ligii secunde și a pus deja 8 puncte între ea și Oțelul lui Dorinel Munteanu, dar oare cui i-or folosi? Fiindcă echipa Armatei tot nu are drept de promovare.

CSA Steaua: Dincă – Oroian, Gugu, Sabău, Ilie – Ad.Popa, Bărbulescu, Enceanu, Gheorghe – Chipriliu, Chunchukov
Rezerve: Iancu, Sima, Mihăescu, Calestru, Balgiu, Bustea, L. Corbu, Trică, Pacionel
Antrenor: Daniel Oprița

Oțelul: Dur-Bozoancă – Rus, Yabre, Azinovic, Panait – Cisotti, Neagu, Gorovei – Mițoi, Cîrjan, Nica
Rezerve: Pop, Farcaș, Bokhashvili, Maxim, Bersiha, Jardan, Adăscăliței, Markovic, Sîrghi
Antrenor: Dorinel Munteanu

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed