Sprinterul american Fred Kerley a stabilit cea mai bună performanţă mondială a sezonului la 100 m masculin, cu timpul de 9 sec 83/100, joi la Eugene, în seriile Campionatelor de atletism ale Statelor Unite, competiţie contând pentru calificarea la Mondialele din acest an, care vor avea loc în acelaşi oraş din statul Oregon, informează AFP, potrivit agerpres.
Kerley, în vârstă de 27 de ani, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo, s-a detaşat rapid, cu un vânt favorabil de 1,5 m/sec, şi trecut primul linia de sosire, în faţa lui Cravon Charleston, ocupantul locului secund, în 10 sec 07/100.
Campionul mondial en titre, Christian Coleman, a câştigat seria sa în 10 sec 08/100, devansându-i la limită pe Bracy Marvin şi Elijah Hall-Thompson, care au încheiat cursa în acelaşi timp, 10 sec 09/100, în condiţiile unui uşor vânt din faţă.
Coleman este calificat din oficiu la Campionatele Mondiale, în calitate de deţinător al titlului, pe care l-a cucerit la Doha, în 2019. Sportivul, în vârstă de 26 de ani, a ratat JO 2020 din cauza suspendării sale pe o perioadă de 18 luni pentru nerespectarea obligaţiilor de localizare, dar s-a declarat determinat să transmită un mesaj concurenţei, în această săptămână.
Surpriza zilei de joi la Campionatele SUA s-a produs în proba feminină de 100 m, unde Sha’Carri Richardson, considerată o pretendentă la aurul mondial, a ratat calificarea la campionatele lumii, clasându-se pe locul al cincilea în seria sa, în 11 sec 31/100, al 23-lea timp din toate seriile acestei probe.
Richardson (22 de ani) trebuia să se claseze pe unul dintre primele trei locuri în finala de la 100 m pentru a obţine biletul pentru Mondiale.
Aceasta este o nouă lovitură pentru sprintera americană, care a făcut senzaţie pe aceeaşi pistă din Oregon în urmă cu un an, cu ocazia selecţiilor olimpice americane, când a fost cronometrată în 10 sec 64/100 în semifinale, înainte de a câştiga finala. Ea a ratat însă JO de la Toyo după ce a fost testată pozitiv la canabis.
Aleia Hobbs, bună prietenă cu Richardson, a realizat cel mai bun timp al seriilor de joi, 10 sec 88/100 (cu vânt favorabil de 1,5 m/sec), calificându-se în semifinalele probei. Al doilea timp la 100 m feminin a fost reuşit de Terry Twanisha, câştigătoarea seriei sale în 10 sec 92/100 (vând favorabil de 2 m/sec).
La 400 m feminin, Allyson Felix, septuplă campioană olimpică, a câştigat seria sa în 52 sec 30/100, cel mai bun timp fiind reuşit însă de Jaide Stepter (51 sec 05/100).
Sydney McLaughlin, campioana olimpică şi deţinătoarea recordului mondial la 400 m garduri, s-a impus la rândul ei în seria sa, în 54 sec 11/100. Ea nu şi-a putut măsura însă forţele cu campioana mondială en titre, Dalila Muhammad, care a primit derogarea de la nu lua parte la serii, din cauza unei accidentări la ischio-gambieri, dar care contează însă pe calificarea din oficiu la Mondiale.