Sportiva jignită de Ion Țiriac revine pe terenul de tenis! Dezvăluiri de ultimă oră ale jucătoarei care a îndurat atât psihic cât și fizic în ultimele luni. Accidentările i-au transformat cariera într-un coşmar dar nu a renunțat și a mers mai departe.
Ion Țiriac, fostul mare tenismen român a jignit-o pe Mihaela Buzărnescu făcând o glumă pe seama sportivei. După aproape 2 ani de pauză, tenismena a revenit în circuitul WTA. Accidentarea din meciul împotriva Cristinei Dinu din 2022 a ținut-o departe de teren.
Sportiva jignită de Ion Țiriac a revenit!
Fostul număr 20 WTA a început antrenamentele. Deși la început a părut o simplă accidentare, aceasta s-a ales cu mai multe complicații. În ianuarie 2024 a fost nevoită să se opereze, lucru care a amânat și mai mult revenirea pe teren.
„Ieri a fost o zi cu multe emoții, trăiri, curiozități și amintiri. După 10 luni și jumătate am pus prima oară mâna pe rachetă. Am călcat pe terenul de tenis, să joc, nu să mă uit. Bineînteles că am jucat foarte light, de la mijlocul terenului și 10% din capacitatea mea, dar o iau pas cu pas, treptat.
Ușor și sigur cum s-ar zice, ca să pot reveni în competiții 100% fit (se vede că am de lucru și pe partea aceasta) and cured from injuries. Răbdare și perseverență, pentru că personal nu mi-am dorit ever să-mi iau la revedere de la tenis din cauza unor accidentări, așa că one more time vreau să văd ce și cât pot. Wish me luck people!”, a fost mesajul transmis de Mihaela Buzărnescu pe Instagram.
Mihaela Buzărnescu a povestit ce a făcut cu primul milion de dolari pe care aceasta l-a câștigat din tenis. Tenismena a afirmat că a decis să investească în imobiliare pentru a-și asigura un venit stabil atunci când va decide să se retragă din tenis. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unui podcast, Regent MMM, pe youtube.
„Păi, ce să fac, am investit din el. pe partea de imobiliare în mare parte, în bănci. Fiind tot timpul într-o alertă, cu programul și cu sportul, nu stai să te gândești.
Eu știu de unde am plecat. Niciodată nu o să mă schimb. Știu cum e să ai, să n-ai, să fii de mijloc, de sus și de toate. Țin minte cum era când eram eu mică.
Știu să apreciez și să valorific banii, valoarea lor. Nu sunt o persoană care să cheltuiască fără sens. Sunt destul de chibzuită, pentru că știu cât de greu se muncesc și cât de ușor se duc”, a declarat Mihaela Buzărnescu.