Sportiva celebră din România are tupeu! Mesaj războinic pentru Cristi Săpunaru. S-a aflat ce vrea să îl înveţe pe căpitanul celor de la Rapid. Liderul celei mai în formă echipe din Superliga este provocat.
Sportiva celebră din România lansează o provocare importantă. I-a transmis un mesaj clar lui Cristian Săpunaru.
Sportiva celebră din România are tupeu!
Alina Pascu, cea mai bună sportivă de kempo din România, Maestru Emerit al Sportului, ține cu Rapid. I-a lansat o provocare publică lui Cristian Săpunaru, căpitanul giuleştenilor.
Sportiva celebră, care este și antrenoare de fitness, spune că se antrenează pe imnul echipei alb-vișinii. Ar vrea să joace o partidă de fotbal-tenis cu veteranul echipei din Giulești.
Sportiva legitimată la CS Rapid și componentă a lotului național de seniori de kempo al României, a spus de ce a ales imnul echipei de fotbal. ”Este foarte frumos să mă antrenez pe Imnul Rapidului. Imnul Rapidului este cel mai frumos imn și mi-a dat posibilitatea să fac niște mișcări foarte frumoase”, a spus Pascu, pentru SportsNet.
Alina a mai precizat că-i place să practice și fotbal-tenis. ”Mă simt foarte bine când joc fotbal și chiar sunt destul de talentată la tenis de picior. Poate cu această ocazie îl provoc pe Cristi Săpunaru la un tenis de picior.
Ar fi interesant și dacă nu face față, poate să vină cu un coleg și eu vin cu sensei Amatto”, a mai spus Pascu.
Deși e legitimată la Rapid, Alina nu a reușit să ajungă la niciun meci de pe Giulești, dar își urmărește favoriții din fața televizorului ori de câte ori are ocazia.
”Sunt fascinată de galerie, au cea mai frumoasă galerie. Chiar sper să ajung și pe stadion”, a mai precizat Alina.
Pe lângă sportul de performanță pe care îl practică de la vârsta de patru ani, Alina este și antrenoare de fitness. De anul acesta, luptătoarea se ocupă și de pregătirea fizică a loturilor naționale de seniori de kempo ale României. Ea îi așteaptă la sală și pe jucătorii Rapidului.
”Cu siguranță i-aș ajuta foarte mult cu un program de condiționare fizică și pe această cale îi invit pe toți jucătorii de la Rapid să facă un antrenament cu mine”, a mai spus Pascu.