Nici în cele mai fanteziste și pesimiste scenarii nu și-ar fi imaginat cineva un așa deznodământ. Iar cei 30.134 de spectatori plătitori de bilete, în niciun caz. Veniseră pentru fiesta roș-albastră, iar după 4 minute, așa părea că s-au aliniat planetele.
Miculescu a reluat în bară, cu capul, centrarea de manual a puștiului Alexandru Pantea, mingea a ajuns la căpitanul Coman, care a găsit plasa porții norvegiene.
Însă doar un minut, atât a durat euforia oamenilor lui Nicolae Dică. Pentru că Viking a egalat prin Kevin Kabran, care a șutat violent de la 17 metri.
FCSB a nimerit bara, după un sfert de oră de joc, prin omniprezentul Edjouma care a fost peste tot. Și dacă ar fi ieșit bine, era cu siguranță MVP-ul meciului.
Dar când n-ai noroc pe lume, primești gol și din singura fază fixă pe care o are adversarul. În minutul 35, Sondre Bjorshol a apărut la finalizare și a înscris din cădere.
Finalul a fost ca la Rovine. Sau ca la Călugăreni. Sau găsiți dumneavoastră un corespondent cu o bătălie din manualul de istorie. Doar că FCSB-ul n-a fost chiar Mihai Viteazu sau Ștefan cel Mare, așa că va încerca să demoleze reduta inamică la ea acasă, între fiorduri, ca să forțeze grupele Conference League. Și să acceseze banii de acolo.