Spectacol grandios în Germania. A început EURO 2024. Ce se întâmplă la ceremonia de deschidere / Video

Campionatului European de Fotbal din Germania a început. Fanii au făcut spectacol în tribune înaintea ceremoniei de deschidere.

UPDATE: Ceremonia a început cu un moment de dans în care cei prezenți pe teren au purtat haine în culorile naționalelor prezente la EURO. „Simple life”, piesa lui Leony, deschide ceremonia de la EURO 2024.

Un moment special a fost în memoria lui Franz Beckenbauer. Pe teren a intrat chiar soția fostului internațional german. Cu ochii în lacrimi, Heidi a adus trofeul care va fi înmânat pe 14 iulie la Berlin.

Ceremonia de final va avea loc pe 14 iulie la Berlin. Meduza, OneRepublic și Leony, cei care interpretează imnul oficial al Campionatului European, vor fi prezenți.

Germania – Scoția, primul meci

Deoarece este prima zi de la EURO 2024, organizatorii au programat o singură partidă. Meciul Germania-Scoția va începe la ora 22.00. Germania și Scoția fac parte din Grupa A. Elveția și Ungaria, aflate în aceeași grupă, vor juca sâmbătă, de la ora 16.00.

Înaintea primului meci, mii de faci s-au adunat în jurul stadionului și au făcut un adevărat spectacol.

Campionatul European de Fotbal se va desfășura timp de o lună. Finala va fi pe 14 iulie, la Berlin. În total vor fi 51 de meciuri care se vor disputa pe 10 stadioane.

România va întâlni pe rând Ucraina, pe 18 iunie, la ora 16:00, la München, Belgia, pe 23 iunie, la ora 22:00, la Köln și Slovacia, pe 27 iunie, la ora 19:00, la Frankfurt am Main.

EURO 2024 reuneşte 24 de echipe în şase grupe a câte patru formaţii.  Pentru România este a şasea participare la Campionatul European, după cele din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.

România va fi reprezentată la EURO 2024 şi de o brigadă de arbitri, formată din Istvan Kovacs (arbitru de centru), Vasile Marinescu, Ovidiu Artene (arbitri asistenţi) şi Cătălin Popa (arbitru VAR).

UEFA a permis selecţionerilor să convoace 26 de jucători în loc de 23, toţi putând figura pe fiecare foaie de meci. O altă noutate este legată de arbitraj. Deciziile luate de VAR vor fi explicate în timp real şi mai clar, atât fanilor pe stadioane, cât şi telespectatorilor din faţa televizoarelor.

Premii de 331 de milioane de euro

UEFA prevede să distribuie 331 de milioane de euro celor 24 de participante, la fel ca pentru ediţia din 2020.

Pe lângă suma de 9,25 milioane de euro pentru participare, victoria în faza grupelor este răsplătită cu un milion de euro. Egalul cu 500.000 de euro. Calificarea în optimi aduce un bonus de 1,5 milioane de euro. Pentru sferturi se dau 2,5 milioane de euro. Semifinalistele vor primi încă patru milioane de euro. Echipa învinsă în finală încasează cinci milioane de euro, iar campioana va primi opt milioane de euro.

Cristiano Ronaldo, cel mai titrat jucător

Cristiano Ronaldo este cel mai bun marcator din istoria Campionatului European. Are 14 goluri marcate începând din 2004, în faţa celor 9 ale lui Platini. Printre cei mai buni marcatori încă activi se numără francezul Antoine Griezmann (6 goluri), belgianul Romelu Lukaku şi polonezul Robert Lewandowski (5 goluri fiecare).

Portughezul este jucătorul care a disputate cele mai multe meciuri la EURO, 25. De asemenea, CR7 va doborî un alt record, devenind în această vară primul jucător care a participat la şase ediţii ale Campionatului European, devansându-l pe portarul spaniol Iker Casillas (5), fostul său coleg de la Real Madrid.

Nemții se așteaptă la încasări uriașe

Campionatul European de fotbal va aduce Germaniei un venit suplimentar de un miliard de euro de la turiştii străini, scrie agerpres.ro. 

Analistul economic al Ifo, Gerome Wolf, a subliniat că la Cupa Mondială din 2006 din Germania, atât sosirile cât şi nopţile de cazare ale turiştilor străini au crescut cu 25 la sută, iar dacă aceste date se aplică la EURO 2024, „atunci ne putem aştepta la 600.000 de turişti în plus şi la 1,5 milioane de cazări în plus în nopţile cu meciuri”.

Germania se aşteaptă pe durata celor 51 de partide (14 iunie-14 iulie) la aproximativ 2,7 milioane de suporteri pe stadioane şi la până 12 milioane în fan zone-uri.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed