Soția tânărului ucis de Mario Iorgulescu, rupe tăcerea! După 5 ani de la tragedie, fiul președintelui LPF a primit condamnare definitivă. Ce spune avocatul acestuia

Mario Iorgulescu a fost condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare, după ce în septembrie 2019 a ucis un tânăr de 24 de ani într-un accident de mașină. Avocatul acestuia este nemulțumit de pedeapsa primită.

Melek Mincă, soția tânărului de 24 de ani, cu care are și doi copii, a reacționat la decizia instanței de judecată.

Soția tânărului ucis de Mario Iorgulescu, rupe tăcerea!

După 5 ani de procese, în care Gino Iorgulescu și avocații au încercat să facă tot posibilul să își scape fiul de pedeapsă, instanța de judecată a decis condamnarea lui Mario Iorgulescu la 8 ani și 8 luni pentru ucidere din culpă.

Inițial, fiul președintelui LPF primise o condamnare de 15 ani și opt luni la Tribunalul București. După care, în octombrie 2023, pedeapsa a fost redusă la 13 ani și opt luni de închisoare.

În vara acestui an, dosarul a fost trimis spre rejudecare, iar Mario a scăpat de acuzațiile de omor, astfel că a primit doar 8 ani și 8 luni pentru ucidere din culpă.

Melek Mincă, soția tânărului decedat, a reacționat pe contul său de Tik Tok la scurt timp după ce pedeapsa a fost pronunțată.

„Am văzut că a primit 8 ani de închisoare. Mai este ceva de zis, dacă justiția română a hotărât că Mario Iorgulescu merită doar 8 ani de pușcărie după ce a omorât un om, fiind beat și drăgat, și avea viteză de 160 de km/oră, a trecut și pe roșu, și sta fugit de 6 ani de zile?!

6 ani de zile de când mi-a omorât bărbatul și el nici acum nu este la pușcărie…păi de 6 ani de zile mai a avea doi ani și scăpa. Gândiți-vă că Mario Iorgulescu mi-a omort bărbatul acum 6 ani, daca era închis de atunci, mai avea 2 ani și scăpa.

Dacă justiția română consideră că Mario Iorgulescu merită doar 8 ani de pușcărie, înseamnă că atâta merită, ce pot să mai zic”, a spus soția rămasă tânărului decedat.

Avocatul Virgil Boglea, nemulțumit

În urma buletinul de analiză toxicologică s-a constatat că, Mario Iorgulescu avea „o concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge la ora 5:06 și o concentrație de 1,76 g/l alcool pur în sânge la ora 6:06” și a fost depistat „pozitiv pentru cocaină”.

Mai mult de atât, în momentul în care acesta a trecut pe roșu la semafor, și a intrat pe contrasens, îzbindu-l frontal pe tânărul de 24 de ani, tată a doi copii, care a murit pe loc, avea o viteză de peste 162 de km la oră.

După accident, Mario Iorgulescu a fost trimis în Italia, pentru a primi tratament din cauza gravelor afecțiuni psihice, pe care avocații susțin că le are.

Cu toate acestea, Virgil Boglea, avocatul lui Iorgulescu este nemulțumit de pedeapsa primită și susține că acesta nu poate fi încarcerat din cauza problemelor de sănătate.

„Existau atât de multe elemente care puteau conduce la achitarea pe fapta aia, era impus de lege prescripţia. A fost, practic, o execuţie”, susține, potrivit observator.ro, Virgil Boglea.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed