Sorin Cârţu s-a dezlănţuit! Mesaj direct pentru Alexandru Mitriță, după ce Edi Iordănescu a anunțat lotul pentru amicalele din iunie. Fostul președinte al clubului din Bănie se aștepta la acest lucru.
FRF a făcut publică lista cu jucătorii convocați de Edi Iordănescu pentru amicalele echipei naționale de la începutul lunii iunie, cu Bulgaria și Liechtenstein.
Sorin Cârţu s-a dezlănţuit!
Chiar dacă Alexandru Mitriță a dat dovadă de un randament extrem de remarcabil în acest sezon, și este printre cei mai buni atacanți din Superliga, Edi Iordănescu nu l-a luat nici de data aceasta în calcul.
Sorin Cârțu a declarat, la gsp.ro, că a revăzut acest lucru. Fostul președinte al oltenilor îl sfătuie pe atacant să își vadă de meciul de duminică și să facă o treabă cât mai bună, pentru ca echipa lui să ajungă în Conference League.
„Eu eram sigur că nu-l ia! A avut cifre, dar dacă el (n.r. Edi Iordănescu) le ignoră, acum ce să-i faci? E jupânul, echipa lui s-a calificat și face ce vrea! Antrenorul e suveran! Poate că și i-a pus în cap pe cei din Oltenia, dar ce-l interesează pe el?
E decizia lui și n-ai ce să-i faci! Și eu am fost antrenor și am avut parte de momente în care a trebuit să iau decizii și am nemulțumit lumea. Uneori a ieșit bine, alteori nu și au avut ei dreptate… Asta e!
Din punctul meu de vedere, eu zic că trebuia să facă parte din lot! Dar întotdeauna am zis că n-o să-l ia. Mitriță să-și vadă de viața lui de fotbalist, să ia deciziile cele mai bune pentru el, duminică să facă o partidă mare și să califice echipa în Conference și să uite de relația asta!”, a declarat Sorin Cârțu.