Sorin Cârțu, fostul președinte al celor de la CSU Craiova, l-a criticat extrem de dur pe portarul campioanei României, Andrei Vlad! Tânărul a fost transferat de către FCSB în vara lui 2017, chiar din cadrul grupării din Bănie.
În perioada aceea, decizia portarului de a merge la FCSB a fost văzută ca fiind o trădare la adresa alb-albaștrilor.
L-a făcut praf pe jucătorul FCSB-ului!
Angajamentul dintre Andrei Vlad și campioana României va expira iarna aceasta.
Sorin Cârțu este sigur că goalkeeper-ul nu ar mai avea șanse, vreodată, să revină la CSU Craiova.
„Vlad a avut niște șanse mari la FCSB și se părea că era îndreptățită decizia lui de a merge acolo. Dar, faptul că n-a realizat pasul acela pe care lumea îl aștepta de la el, e un eșec pentru el, e o dezamăgire. Dar e încă tânăr, ca portar. Portarii au viața mai lungă. Rămâne la latitudinea lui… el să-și reîncarce bateriile și cariera cu lucruri pozitive.
La ceea ce a realizat la FCSB, că n-a realizat mare lucru… normal că a greșit că a plecat de la Universitatea Craiova, dar poate să-și îndrepte toate greșelile astea. Depinde de el pe unde se duce, ce inspirație are. Nu cred că ar mai avea ușa deschisă la Craiova. Bine, nu sunt eu cel care să decidă. La momentul acesta, totul depinde de ceea ce spune Mihai Rotaru. Dar nu cred că Mihai Rotaru l-ar accepta. Modul în care a plecat n-a lăsat vreo ușă deschisă la Craiova!”, a declarat Sorin Cârțu, conform ProSport.
În acest sezon, Andrei Vlad a bifat trei partide în tricoul celor de la FCSB.