Sorin Cârţu îl contrează pe Costel Gâlcă! Ce obiectiv le-a fixat celor de la CSU Craiova. Afirmaţii controversate ale omului lui Mihai Rotaru

CSU Craiova a încheiat anul 2024 pe poziția a patra în clasamentul Superligii, cu un total de 35 de puncte obținute, la doar două lungimi în spatele liderului Universitatea Cluj!

În prezent, elevii lui Costel Gâlcă se află în plin proces de pregătire. Oficialii grupării oltene au decis ca alb-albaștrii să-și desfășoare cantonamentul de iarnă pe plan intern, și anume, la Craiova.

Ce obiectiv au cei de la CSU Craiova!

Pentru CSU Craiova urmează partida directă cu Dinamo, programată pe data de 19 ianuarie, în Bănie.

Sorin Cârțu, președintele onorific al oltenilor, a vorbit despre șansele oltenilor la titlu.

„Eu sunt omul cu media. Și când eram antrenor, mereu aduceam în discuție media de puncte. Ca să putem să ne atingem obiectivul de campionat, ne trebuie cam minim 2 puncte pe meci. Suntem departe. Sunt meciuri pe care le-am avut și am trecut pe lângă acest cumul de 3 puncte, pe lângă victorie.

Nu e pierdută ideea de a câștiga titlul. Nici cei din față nu sunt foarte încadrați într-o medie de 2 puncte pe meci. Eu, da. Pentru mine, așa cum aș vedea eu, primele două meciuri sunt foarte importante (n.r. cu Dinamo și Rapid).

Pot să îți dea o anumită traiectorie. Și eu m-aș gândi foarte clar în ideea în care nu aș câștiga… Nu avem voie să dăm adversarului ocazia să ia cele trei puncte. Putem să ne gândim și la situația în care avem câteva ratări și nu ajungem în play-off!”, a spus, conform digisport.ro, Sorin Cârțu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed