Sorin Cârţu declanşează cutremurul în Superliga! Acuzaţii devastatoare la adresa celor de la Dinamo. Oferta surpriză primită de la câini

Sorin Cârţu declanşează cutremurul în Superliga! Acuzaţii devastatoare la adresa celor de la Dinamo. Oferta surpriză primită de la câini. Fostul preşedinte de la CSU Craiova nu s-a mai abţinut.

Sorin Cârţu continuă războiul de la distanţă cu cei de la Dinamo. Spune că ar fi putut antrena în Ştefan cel Mare, dar nu a vrut asta.

Sorin Cârţu declanşează cutremurul în Superliga!

Sorin Cârțu a avut un discurs dur la adresa lui Dinamo. Asta după ce Andrei Nicolescu s-a plâns de arbitrajele potrivnice. „Se plânge Dinamo? Păi, la câte golăneli au făcut în viața lor, ăștia trebuie să plângă ani de zile și tot nu-și acoperă necazurile pe care le-au făcut în fotbalul românesc. Așa că nu-i compătimesc. La ce au făcut ei în fotbalul românesc, le trebuie ani mulți de necaz, de patimă, ca să se curețe.

Au făcut și când eram jucător, și când eram antrenor. Câte au făcut și la alte generații dinaintea mea… Nu sunt persoana aceea la care să plângă pe umăr. Dinamo are destule păcate”, a declarat Cârțu, potrivit playsport.ro.

Nici cei de la Dinamo nu s-au lăsat mai prejos. „Declarația domnului Cârțu, care, firesc, vorbește cum este, că fiecare dintre noi, m-a determinat să reacționez public. Nu împotrivă domnului Porumboiu sau a „golănelilor” domnului Cârțu. Conține două ingrediente toxice: 1. sindromul „Să moară capra vecinului”; 2. obsesia pedepsirii fiilor pentru eventualele păcate ale părinților”, a spus Andrei Nicolescu.

Cârțu nu l-a iertat pe oficialul câinilor. „El (n.r. Andrei Nicolescu) a apărut nou. Nu are anii de vârstă câți ani de fotbal am eu. Eu vorbesc fiindcă știu. Am trăit numeroase întâlniri cu Dinamo. Păi, el știe ce s-a întâmplat prin 1971, 1972 sau 1999, ca să iau doar trei ani la întâmplare? Plus echipele luate de la Craiova și mutate la Dinamo.

Eu nu vreau să-i dau nicio replică. Probabil, îl mână poziția pe care o are acum la Dinamo. Nici nu mă interesează comentariile lui. Ce polemică să am cu Nicolescu?

Păi, stai că m-am stârnit. Au venit cei de la Dinamo să cumpere meciul în 1999 când eram la Extensiv. Ca să fie convingători, au băgat patronul la pușcărie, pe Nicu Mihăilescu, pentru câteva zile! Și aveam eu pe unul, Paraschiv, a făcut un penalty mai rău ca ăla de aseară!

Japcă a făcut Dinamo cu Craiova! Dinamo ca nume, ca și club, e un brand mare. Dar pe partea trecutului, să nu încercăm să minimalizăm, să bagatelizăm… El nu știe, eu le-am trăit. El este subiectiv, să stea cuminte”, a reacționat Cârțu, conform gsp.ro.

Cârțu a fost dorit ca antrenor al „câinilor” în câteva rânduri. Prima dată, la mijlocul anilor 2000, când Gigi Nețoiu era apropiat de Dinamo. Ultima oară, săptămânile trecute, când ar fi putut ajunge în locul lui Ovidiu Burcă

„Înainte de Zeljko Kopic m-a căutat Dinamo! Le-am zis oamenilor că eu nu mai antrenez. Nu mă mai interesează să antrenez și cu asta basta! Acum mulți ani a fost situația cu Gigi Nețoiu. Trecutul lui Dinamo are multe hibe, față de ceea ce a făcut cu noi, față de Craiova.

Oricum, să știi, dacă veneam la Dinamo aș fi fost antrenor profesionist, mi-aș fi făcut meseria”, a reacționat fostul preşedinte şi antrenor.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed