Sorana Cîrstea a decis să-și schimbe antrenorul. Jucătoarea de tenis va colabora cu Daniel Dobre, cel alături de care Simona Halep a câștigat titlul la Wimbledon în urmă cu trei ani.
În ultimele sezoane, românca l-a avut alături pe Adrian Cruciat.
Daniel Dobre și-a încheiat colaborarea cu Simona Halep în luna ianuarie, atunci când constănțeanca a renunțat și la Adrian Marcu.
Fiecare perioadă are dinamica ei și nu este nimic neobișnuit în asta. Ori de câte ori este nevoie, eu sunt dispus să ajut, nu m-am dat niciodată la o parte. A rămâne acolo, mai ales la nivelul acesta, este mai mult decât o plăcere. Este o onoare pentru mine.
Nu mă gândeam, deoarece am luat anumite decizii după ce m-am retras din poziția de căpitan al naționalei de FED Cup a României. Mă gândeam să rămân un pic în alte domenii, dar este o onoare să fiu chemat din nou și să ajut cât pot, a spus Dobre în emisiunea „Așii Tenisului” de la Digi Sport.