Sorana Cîrstea a revenit la antrenament așa cum anunțase în urmă cu câteva zile. Pentru româncă sezonul 2024 este încheiat după ce a fost obligată să se opereze la piciorul stâng.
Cu câteva zile înainte de revenirea pe teren, Sori a postat un mesaj prin care le-a arătat fanilor sacrificiile pe care le face.
Sorana Cîrstea, primul antrenament după intervenția chirurgicală
Sorana Cîrstea s-a apucat de treaba. S-a întors pe terenul de tenis pentru a pregăti sezonul următor. Sori a fost obligată să se opereze la genunchiul stâng după ce a trecut prin chinuri groaznice.
Jucătoarea de tenis în vârstă de 34 de ani a ținut să împărtășească cu fanii săi momentul și a postat câteva imagini pe contul de Instagram, iar mesajul a fost „Am revenit”.
Cu câteva zile înainte, aceasta a postat un mesaj care a exemplificat eforturile pe care le depune. În dreptul unei fotografii din sala de forță a scris „My Sacrifice”.
Românca a jucat ultima dată în luna iulie, atunci când a fost eliminată în primul tur la Wimbledon.
„În ultimele 5 luni am avut probleme cu fasceita plantară severă. Am făcut tot ce era posibil ca să joc şi să nu pierd turnee importante. Dar am ajuns la un punct în care durerea este insuportabilă, este foarte greu să mă antrenez şi singura soluţie rămasă este o perioadă mai lungă de pauză.
Nu ştim în acest moment cât timp va dura recuperarea, dar voi face tot posibilul pentru a reveni pe teren cât mai curând posibil”, a transmis Cîrstea pe rețelele de socializare la momentul respectiv.