Sorana Cîrstea a dat explicații după eliminarea de la Wimbledon. Probleme grave pentru româncă. Ce s-a întâmplat în timpul meciului

Sorana Cîrstea a dat explicații după eliminarea de la Wimbledon. Românca a fost învinsă în primul tur de o necunoscută. Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, venită din calificări, s-a impus în trei seturi, 3-6, 6-2, 6-0.

Cea mai bună jucătoare din România a încercat să explice ce s-a întâmplat în timpul meciului. Se confruntă cu unele probleme de sănătate și este posibil să rateze următoarele turnee la care își dorea să participe.

Sorana Cîrstea, probleme grave de sănătate

Sorana Cîrstea a fost eliminată rapid de la Wimbledon. A pierdut în fața unei jucătoare venită din calificări. Sori a condus 6-3, 2-2, însă apoi a avut o cădere și a pierdut 10 game-uri consecutiv.

Cea mai bună jucătoare de tenis din România a explicat ce s-a întâmplat.

 „Am început meciul bine, apoi nu pot să îmi explic ce s-a întâmplat. 3-2 în setul 2, totul ok. Mi-a făcut break şi apoi jocul meu a colapsat total, am simţit că nu mai găsesc soluţii. Am intrat în panică, nici eu nu pot să îmi explic ce s-a întâmplat la finalul setului 2 şi în setul 3. Cu experienţa mea, este inacceptabil aşa ceva”, a spus Cîrstea pentru Eurosport.

„Puteam să câştig acest meci lejer”

Sportiva spune că ar fi fost imposibil ca Sonay Kartal să-i pună probleme în cazul în care nu ar fi avut probleme de sănătate.

„Problema fizică e acolo, motivul pentru care am putut să joc şi am decis să joc mai devreme au fost nişte injecţii cu cortizon, care îţi iau din durere. M-au ajutat semnificativ. Accidentarea este acolo, dar nu are nicio treabă cu înfrângerea de azi. Nu m-a afectat în niciun fel. Puteam să câştig acest meci lejer.

Planul iniţial era să am după Wimbledon două săptămâni de pregătire pe hard şi după aceea să joc la turneele americane, Washington, Toronto, Cincinnati şi US Open. Acum, sunt extrem de dezamăgită de mine şi de supărată. Voi sta cu echipa şi voi vedea ce voi decide pentru viitor”, a mai spus Sorana, pentru sursa citată mai sus.

Sorana Cîrstea a participat pentru a cincisprezecea oară pe tabloul principal de la All England Club, dar niciodată nu a putut să ajungă în a doua săptămână. Cel mai bun rezultat a fost turul trei, acolo unde a ajuns de cinci ori.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed