Șoc la Liverpool: Mo Salah a fost scos la vânzare pentru o sumă uriașă. Clubul care este interesat

Egipteanul Mohamed Salah a fost principala vedetă și principalul om de gol al lui Liverpool în ultimii sezoane, cu rezultate excepționale.

Forma slabă traversată de Liverpool în acest sezon coincide cu o scădere vizibilă de formă și pentru Mo Salah.

80 de milioane de euro

Potrivit Calciomercato, șefii de pe Anfield i-au fixat și prețul lui Salah, iar acesta ar fi în jur de 80 de milioane de euro.

La pândă ar sta PSG și Real Madrid, două formații care și în trecut s-au interesat de Salah.

Cei de la PSG așteaptă cu sufletul la gură să vadă dacă Leo Messi își va prelungi contractul. În cazul în care argentiniaul alege să plece, atunci Salah ar fi o opțiune perfectă pentru banda dreaptă.

De asemenea, Real Madrid caută de ceva timp un jucător de mare calitate în banda dreaptă. Carlo Ancelotti a încercat cu brazilianul Rodrygo sau cu Fede Valverde, dar cei doi au avut evoluții oscilante.

Rodrygo și Fede Valverde au avut meciuri de excepție, combinate cu meciuri în care au fost inexistenți.

Având în vedere că Luka Modric și Toni Kroos sunt pe final de carieră, Real Madrid ar dori să-l aducă pe Valverde în poziția sa obișnuită, de mijlocaș central.

În aceste condiții s-ar elibera partea dreaptă a atacului, acolo unde Salah s-ar potrivi perfect.

Clubul Liverpool scos la vânzare

La Liverpool se pregătesc schimbări mari și este posibil ca inclusiv clubul să fie vândut.

Fenway Sports Group, holdingul american care deţine FC Liverpool a decis să scoată la vânzare celebrul club de football din Marea Britanie, anunţă Bloomberg.

Fenway Sports a angajat băncile de investiţii americane Goldman Sachs şi Morgan Stanleey pentru a găsi un cumpărător. Informaţia va fi confirmată oficial, aceasta fiind una dintre cele mai mari tranzacţii din istoria sportului având în vedere celebritatea de care se bucură FC Liverpool.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed