ȘOC la Dinamo! Un fost acționar dă cărțile pe față! Ce-i lipsește clubului ca să se înghesuiască investitorii, s-ar întoarce și el în anumite condiții

Dinamo a bifat vara trecută cel mai negru moment din istoria clubului. A retrogradat în liga secundă, iar gruparea administrată acum de Răzvan Zăvăleanu şi Vlad Iacob are probleme cu planul de reorganizare, care nu a fost aprobat, iar presiunea insolvenţei a crescut.

În plus, ca să primească licența pentru sezonul următor, Dinamo are nevoie urgentă de bani, însă potențialii investitori se lasă așteptați.

Chiar dacă n-a fost cel mai popular dintre oamenii care au avut clubul în proprietate, Ionuț Negoiță n-ar zice nu unei reveniri de senzație la clubul unde nu a fost chiar cel mai iubit dintre patroni.

Negoiță a recunoscut totuși că ar lua în calcul să bage din nou bani la Dinamo, dar doar în anumite circumstanțe. ”Dacă aş mai intra vreodată în fotbal, aş intra doar la Dinamo, cu două condiţii: să fie stadion nou făcut şi să întru în calitate de acţionar minoritar.

Nu mi-aş mai asuma toată povestea. Aş fi unul dintre acţionari şi să numim o conducere profesionistă care să se ocupe de managementul clubului.”, a spus Negoiță pentru Orange Sport.

Faptul că Dinamo este acum în liga secundă este doar un detaliu. ”Dacă s-ar găsi un grup de oameni de afaceri care să pună bani suficienţi să construiască un buget multi-anual, pentru promovare, pentru performanţă, promovarea ar fi o chestiune de timp.

Dacă va avea stadion Dinamo la un moment dat, poate mă mai gândesc şi eu, dar fără stadion şansele sunt mici să supravieţuiască. E ca atunci când nu ai casa ta şi ai vrea să ai stabilitate. Nu există! Stadionul actual e de mult depăşit, n-are nicio legătură cu ce ar trebui să fie.„, a mai spus Negoiță.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed