Real Madrid pregătește o serie de schimbări pentru sezonul viitor, iar pe banca tehnică ar urma să stea tot Carlo Ancelotti.
Italianul a fost dorit insistent pe banca naționalei Braziliei, însă a refuzat oferta și vrea să rămână în Spania.
Ancelotti: Stau și până în 2034!
Carlo Ancelotti a explicat că își dorește să rămână pe Santiago Bernabeu cât timp este dorit de club.
”Sunt încrezător datorită jucătorilor mei. Mi-am clarificat deja viitorul. Contractul meu se încheie în 2024 și am în plan să-l duc la bun sfârșit. Dacă cei de la Real Madrid sunt fericiți, atunci voi sta până în 2034!”, a spus Ancelotti.
Italianul a admis că a fost contactat de reprezentanții naționalei Braziliei.
„Realitatea este că echipa naţională a Braziliei mă vrea, iar acest lucru mă flatează, mă încântă. Dar trebuie respectat contractul în curs (care expiră în iunie 2024), un contract pe care doresc să-l onorez până la final. Am un contract, vreau să-l onorez, pentru că acest club şi această echipă îmi plac. Iar tot ce se va întâmpla după cu contractul meu, este de domeniul viitorului. Nimeni nu cunoaşte viitorul”, a precizat Ancelotti.
Real Madrid recunoaște două eșecuri
Primul jucător care va pleca de la Real Madrid, în această vară, este Mariano Diaz. Atacantul a ajuns deja la 5 sezoane pe ”Santiago Bernabeu”, dar performanțele sale au fost mult sub așteptări.
O altă mare dezamăgire pentru suporterii celor de la Real Madrid este belgianul Eden Hazard.
Potrivit Marca, madrileniinu-l vor forța pe Eden Hazard să plece de la echipă în această vară. În cazul în care belgianul și-ar dori să rămână la echipă, conducerea clubului îi va respecta contractul.
Eden Hazard a fost transferat de Real Madrid pentru o sumă impresionantă: 115 milioane de euro. El are și cel mai mare salariu din lot, dar performanțele au fost cu mult sub așteptări.