În ziua în care Gabi Tamaș a decis să rezilieze contractul cu Petrolul Ploiești, o înregistrare reprobabilă în care fundașul înjura fanii a apărut în mediul online.
La puțin timp după ce a apărut înregistrarea, antrenorul ploieștenilor, Nae Constantin a recunoscuta că el este cel care a înregistrat totul.
Ce spune președintele Petrolului
Preşedintele Petrolului Ploieşti, Costel Lazăr a afirmat că Tamaş ar fi fost manipulat să plece de la echipă de către persoane care au dorit să facă rău intenţionat, deoarece nu pot ajunge în conducerea clubului.
”Punctul meu de vedere este foarte simplu. În această săptămână, Gabi Tamaş a cerut rezilierea contractului într-un mod insistent, lucru care s-a şi întâmplat la solicitarea jucătorului.
Nu îi ceream rezilierea după ce a apărut înregistrarea pentru că nu aveam de ce din moment ce şi-a văzut de programul de pregătire, dar din moment ce ne-a anunţat că nu mai vrea să continue, a trebuit să convoc Consiliul Director şi să hotărâm ce avem de făcut.
Mie îmi pare foarte rău că Gabi Tamaş a fost împins să facă aceste lucruri. A fost dirijat pe o stradă greşită de către nişte persoane care nu pot intra şi nu pot face parte din conducerea clubului. Nu vreau să dau nume.
Mă refer la faptul că a fost invitat să bea un pahar de vin şi că a fost îndemnat să sune la mine şi la antrenorul principal şi să solicite aceste lucru.
A fost o treabă premeditată şi gândită de cei care l-au invitat acolo. E vorba de persoane care nu au pătruns în club şi nu o vor face niciodată cât timp sunt eu aici. Nu mă interesează şi nu vreau să dau nume.
Noi avem un obiectiv de îndeplinit şi trebuie să-l îndeplinim. Să le fie ruşine pentru ce fac pentru că nu iubesc acest club şi îşi urmează doar interesele personale”, a declarat Costel Lazăr, preşedintele Petrolului Ploieşti, la Prima Sport.
Tamaș nu poate evolua la nici o echipă până în iarnă când este o nouă perioadă de mercato.