Simona Halep va fi uimită! Ieşire furibundă a lui Nicolae Ciucă în cazul de dopaj. Ce a putut să spună premierul

Simona Halep va fi uimită! Ieşire furibundă a lui Nicolae Ciucă în cazul de dopaj. S-a aflat ce a putut să spună premierul în urmă cu puţin timp. Acesta s-a referit la problemele pe care le are campioana noastră.

Simona Halep are interzis la turnee de 8 luni. asta după ce a fost depistată pozitiv la controlul antidoping de la US Open.

Simona Halep va fi uimită!

Premierul Nicolae Ciucă intervine în cazul Simonei Halep. Şeful de la Palatul Victoria susţine că sportiva este nevinovată şi că trebuie să fie susţinută de toată lumea. Această ieşire vine după ce ITIA a amânat procesul de la Londra pentru a treia oară.

„Este judecată în momentul de faţă de toată lumea incorect faţă de ce a însemnat ea pentru România. Consider că este nevinovată şi trebuie să o susţinem. Reprezintă o etapă din istoria tenisului feminin românesc, nu e corect faţă de ea”, a declarat Nicolae Ciucă.

În prezent, Simona Halep aşteaptă să se prezinte în faţa Tribunalului independent de la Londra pentru a fi audiată în cazul celor două acuzaţii. Halep a fost suspendată provizoriu după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, la testul efectuat la US Open 2022.

În urmă cu câteva zile, Simona a primit o nouă lovitură. ITIA a acuzat-o de o nouă încălcare a reglementărilor antidoping pentru nereguli găsite în pașaportul său biologic. Apoi, i-a amânat pentru a treia oară procesul. Acesta urma să aibă loc pe 28 mai, dar ITIA nu a fost de acord. urmează alte zile de aşteptare pentru româncă.

Dacă decizia de la Londra nu va fi pe placul Simonei, aceasta o poate ataca imediat la TAS. În cazul în care va fi găsită vinovată, românca poate încasa o suspendare între 2 şi 4 ani. asta ar însemna practic finalul carierei de jucătoare profesionistă.

Distribuie articol:

COMENTARII

3 COMENTARII

  1. Daca-i adevarata stirea inseamna c-a scapat vulpea. Statul roman are inscaunata o retea institutionala sigura si eficienta ,,de curatarea totala a bubelor” in spalatoriile justitiei romane doar pentru cine presedintele statului a ordonat premierului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed