Novak Djokovic a fost eliminat de la Australian Open. Jannik Sinner l-a învins pe liderul mondial, scor 6-1, 6-2, 6-7(6), 6-3 în semifinale turneului de Gran Slam.
Sârbul a analizat la conferința de presă meciul și a făcut referire la Simona Halep, fără să-i pronunțe numele.
Simona Halep, surprinsă de Novak Djokovic
Novak Djokovic a părăsit Australian Open după ce a fost învins în semifinale de elevul fostului antrenor al Simonei Halep. În cadrul conferinței de presă, liderul mondial a analizat prestația lui Jannik Sinner, despre care spune că și-a îmbunătățit considerabil jocul după ce a început să se antreneze cu Darren Cahill.
Djokovic a avut doar cuvinte de laudă la adresa australianului, iar în discursul său a făcut referire și la Simona Halep, fără însă a-i pronunța numele.
„Întotdeauna a lovit mingea foarte tare atât din colțul de forehand, cât și din cel de backhand. Doar că e faimos pentru asta, doar plesnește mingea, știi, joacă foarte repede, îi place să fie agresiv. Cred că serviciul lui s-a îmbunătățit mult. Lovește foarte bine colțuri și cred că și-a crescut viteza. Serviciul e mai bun și mai precis. Mișcarea generală și partea mentală. A fost mereu foarte calm, foarte concentrat în teren, dar cred că s-a chinuit până acum să câștige meciurile mari, știi, în momentele mari. Dar acum culege roadele.
Bineînțeles, Darren Cahill, care este antrenor cu foarte multă experiență și cineva care a lucrat cu foști lideri mondial (n.r. – Simona Halep, Andre Agassi și Lleyton Hewitt)! Evident că a-l avea în loja lui este de mare ajutor, din punct de vedere mental, desigur. Da, are o echipă grozavă, este pe un drum foarte bun. El va avea șansa în câteva zile să câștige primul său turneu de Grand Slam”, a spus Novak Djokovic.
Darren Cahill a antrenat-o pe Halep șase ani
Darren Cahill și Simona Halep au întrerupt colaborarea, de comun acord, în 2021.
„Ne-am gândit că este momentul potrivit să ne oprim deoarece am avut șase ani împreună! El a spus că atunci când relația e de o durată prea mare nu e prea sănătos nici pentru jucător, nici pentru antrenor. Așa că am decis împreună”, spunea Simona Halep.
Cei doi au rămas însă în relații foarte bune. Darren Cahill a sărit imediat să-și ajute fosta elevă după ce s-a afla că aceasta a fost suspendată pentu dopaj.