Simona Halep şi-a aflat adversara din finală! Cu cine se bate românca pentru trofeul de la Toronto? O conduce în disputele directe

Simona Halep şi-a aflat adversara din finală! S-a aflat cu cine se bate românca pentru trofeul de la Toronto. Este vorba despre o jucătoare pe care Halep o conduce în disputele directe.

Simona Halep a realizat un turneu perfect până acum la Toronto. Totul a culminat cu victoria din semifinale cu Jessica Pegula. Acum, românca se bate pentru trofeu cu Beatriz Haddad Maia.

Simona Halep şi-a aflat adversara din finală!

Brazilianca Beatriz Haddad Maia, numărul 24 mondial, a învins-o pe cehoaica Karolina Pliskova, cap de serie 14, scor 6-4, 7-6 (7) şi va fi adversare Simonei Halep, locul 15 mondial, în finala turneului WTA 1000 de la Toronto.

Hadda Maia s-a impus după două ore şi două minute. Tot sâmbătă, Simona Halep a învins-o în semifinale pe americanca Jessica Pegula, locul 7 WTA şi cap de serie 7, scor 2-6, 6-3, 6-4, în două ore şi 14 minute

Halep şi Hadda Maia s-au mai întâlnit până acum de trei ori, de două ori impunându-se sportiva din Constanţa. Finala va avea loc la ora 20.30.

Finalele jucate până acum de Simona Halep sunt următoarele:

Titluri WTA de simplu: 23 – Melbourne (WTA 250) – 2022, Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) – 2020, Wimbledon (Grand Slam) – 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 18 – Cluj-Napoca (WTA 250) – 2021, Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) – 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) – în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) – în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) – în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) – toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed