Simona Halep rupe tăcerea! Dezvăluiri dureroase după revenirea în tenis. Ce probleme are românca

Simona Halep rupe tăcerea! Dezvăluiri dureroase după revenirea în tenis. S-a aflat ce probleme are românca, dar şi marea dorinţă de când s-a întârs pe teren. Asta după ce a desfiinţat la TAS suspendarea de 4 ani pentru dopaj.

Simona Halep a declarat că îşi doreşte mult să primească wild card pentru turneul de la Roland Garros.

Simona Halep rupe tăcerea!

Simona Halep a renunţat la turneul din Portugalia. Va merge însă la Madrid înaintea celui de-al doilea turneu de Mare Şlem al anului. “Sper şi îmi doresc wild card la Roland Garros. Îmi doresc tare mult să joc la RG, este turneul meu preferat”, a spus Halep într-un interviu pentru Digi Sport.

Ea a precizat că după primul său meci la revenirea în circuit, cel cu Paula Badosa, de la Miami Open, s-a resimţit puternic. “După meciul cu Badosa am avut patru zile în care n-am putut să mă mişc. L-am simţit cu vârf şi îndesat”, a spus românca.

Halep a menţionat că a bucurat-o mult invitaţia la Madrid Open. “M-am bucurat tare mult pentru wild cardul la Madrid. Sper să nu pierd în primul tur cu o jucătoare solidă”, a spus Halep care s-a referit şi la noul ei antrenor.

Fostul lider WTA a vorbit şi despre colaborarea cu noul său antrenor, Carlos Martinez: “Carlos îmi spune ceea ce greşesc, dar o face într-un mod pozitiv. Mă ajută să mă redescopăr. Este un nou început şi nu este uşor emoţional, dar sunt pregătită. Îmi place, îl respect şi îl admir pentru munca pe care o face. Am hotărât în mare parte să mai discutăm o dată după Roland Garros”, a mai  spus Halep.

Simona Halep, care a revenit recent după ce TAS i-a redus suspendarea de la patru ani la nouă luni, a primit cu câteva zile în urmă wild card pentru încă un turneu, cel de categorie WTA 125 de la Oeiras, din Portugalia, în perioada 15-21 aprilie. Românca s-a retras de la acest turneu.

Pentru ea urmează Mutua Madrid Open, în perioada 23 aprilie – 5 mai, turneu la care a primi wild card. De la revenirea după suspendare, Halep a primit wild card şi la Miami Open, turneu WTA 1000. Ea nu a trecut acolo de primul tur, fiind învinsă de Paula Badosa, scor 1-6, 6-4, 6-3.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed