Simona Halep rupe tăcerea! Cel mai mare regret al româncei. Competiția pe care a ratat-o din cauza accidentării

Simona Halep rupe tăcerea. Jucătoarea de tenis a fost prezentă la evenimentul la care medaliații de la Jocurile Olimpice au fost premiați de Ion Țiriac.

Fostul lider mondial a vobit cu această ocazie despre cel mai mare regret al său. Și-ar fi dorit enorm să fie prezentă la Jocurile Olimpice de la Paris, dar accidentarea suferită o ține departe de teren din luna mai.

Simona Halep, despre cel mai mare regret

Simona Halep a revenit pe teren anul acesta, după ce TAS i-a redus suspendarea pentu dopaj. Nu a jucat decât două meciui. La Miami a fost eliminată în primul tur, iar la Paris a abandonat fiind accidentată. 

Fostul lider mondial a ratat toate turneele de Grand Slam, dar spune că cel mai mare regret este că nu a putut reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Rămâne un regret că nu am putut participa. Mi-aș fi dorit foarte mult să fiu la Jocurile Olimpice. Dar am fost în 2012 la Londra și mi-a plăcut tare mult. Este cu adevărat un sentiment diferit să joci Olimpiada. Am mai jucat Fed Cup, am fost foarte aproape de o finală. Totuși nu se compară cu o Olimpiadă.

De aceea, vreau să îi felicit pe toți cei care sunt prezenți aici. Știu cât de grea este munca din spatele Jocurilor Olimpice. Și mai ales că presiunea este enormă știind că patru ani te antrenezi pentru un moment, dar au fost capabili, puternici să câștige medalii pentru România”, a declarat Simona Halep.

Halep a stat cu ochii pe sportivii români prezenți la Paris.

„Mă bucur tot timpul când sportivii câștigă pentru că știu ce înseamnă și știu cât de multă muncă este în spate, cât de multe emoții trăiesc, presiune, tensiune și îi apreciez din tot sufletul și îi felicit încă o dată.

La canotaj mă simțeam puțin relaxată pentru că știam că fetele sunt puternice și au mai câștigat medalii, iar la David acolo a fost acolo pe ultimul metru, ultimul moment, dar a fost o emoție ca și cum aș fi participat și eu la acea cursă”, a mai spus Simona Halep.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed