Simona Halep rupe tăcerea! Anunţul momentului în cazul de dopaj. Mesaj clar pentru cei de la TAS / Foto

Simona Halep rupe tăcerea! Anunţul momentului în cazul de dopaj. Mesaj clar pentru cei de la TAS. Fosta câştigătoare de turneu de Mare Şlem a transmis câteva cuvinte în urmă cu doar câteva minute.

Simona Halep a fost suspendată 4 ani din cauza acuzatorilor de la ITIA. În urmă cu câteva ore, cei de la TAS au anunţat când va avea loc audierile din cadrul apelului.

Simona Halep rupe tăcerea!

Imediat după, Simona Halep a transmis un mesaj video pe reţelele de socializare. „Curtea de Arbitraj pentru Sport a decis ca audierile în cazul meu să fie între 7 şi 9 februarie 2024. Mă bucur că am posibilitatea de a prezenta şi de a-mi demonstra nevinovăţia în faţa unui tribunal independent. Mulţumesc”, a spus Halep, pe Instagram.

Halep speră ca la începutul anului viitor judecătorii de la TAS să îi reducă suspendarea şi să revină cât mai repede pe terenul de tenis. Chiar dacă a încasat 4 ani de suspendare în primă instanţă, românca a susţinut, de fiecare dată, că este nevinovată.

Acum, TAS ar putea să îi reducă suspendarea, dar foarte important este şi în ce cuantum va rămâne aceasta. De asemenea, cei de la ITIA au spus clar. Vor avea reprezentant şi la TAS pentru a demonstra că a fost o decizie corectă în primă instanţă.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Simona Halep (@simonahalep)

Indiferent de când va reveni pe teren, pentru Halep va fi extrem de dificil. A ieşit deja din clasamentul WTA şi va fi nevoită să o ia de la zero. Va putea participa doar la turnee mici. La turneele importante ar putea sa primmească wild-card, dar acestea sunt limitate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o vizează. Când îşi va depune candidatura

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o...

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav. Surprize pe bandă rulantă + Rezultate complete

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav....

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea lovitură. Jucătorul cu care vor lua titlul

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed