Simona Halep, primul interviu după divorț: ‘Îmi spuneam că sunt proastă!’

Simona Halep a acordat un interviu celor de la TopCourt în care a vorbit despre perioada dificilă prin care a trecut. Este primul interviu apărut după ce fostul lider mondial a divorțat de Toni Iuruc.

Constănțeanca a vorbit despre greșelile pe care le-a făcut. Aceasta a recunoscut că a fost foarte dură cu ea însăți pentru o perioadă, dar în final a realizat că nu câștiga nimic.

„Sfatul meu pentru toată lumea este: Nu vă judecați singuri! Dacă vă judecați, nu veți putea da randament maxim. Îmi spuneam mie însămi că nu sunt destul de bună, că pot pierde ușor cu aceste fete dacă joc așa.

Credeam că joc prost și că nu contează dacă muncesc mult, pentru că tot nu voi obține ceea ce mi-am propus, adică titluri importante. Eram negativistă pe teren și îmi spuneam că sunt o proastă, atunci când făceam greșeli ușoare. Astfel de lucruri mă apăsau în acele momente, așa că mi-am schimbat atitudinea și am devenit mult mai relaxată și mai tolerantă cu mine însămi”, spune Simona Halep.

Simona Halep a traversat un an extrem de dificil. La începutul lui 2022, sportiva își anunța familie că vrea să renunțe la tenis. S-a răzgândit și a început colaborarea cu Patrick Mouratoglou, iar francezul a ajutat-o să revină și să ajungă din nou în Top 10 WTA. În luna septembrie, Halep a anunțat că divorțează de Toni Iuruc la nici un an de la căsătoria civilă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed