Simona Halep cea care pornea favorită a turneului după ce primele două pretendente la titlul de la Wimbledon fuseseră eliminate a fost o mare dezamăgire în semifinala cu Elena Rybakina.
Practic, o umbră a campioanei de acum 3 ani și, mai ales, a jucătoarei care a subordonat total noul val la actuala ediție, în iarba londoneză.
Nu mai puțin de nouă duble greșeli în contul Simonei și un procentaj la primul serviciu neașteptat de slab, cu asta s-a remarcat fostul lider al clasamentului WTA astăzi în semifinală.
„Ea a jucat foarte bine, la un nivel înalt, iar eu nu am reușit să replic la fel. Tot creditul pentru ea. A fost solidă și constantă, nu a avut fluctuații. Dar nici eu nu am făcut prea multe. Cred că i-am oferit mingea perfectă pentru jocul ei, s-a simțit confortabil pe teren. A meritat să câștige având în vedere cum am jucat eu.
Ar fi trebuit să servesc mai bine, știu că am crescut mult în ultimele trei luni la această lovitură, dar în semifinală parcă m-am întors la serviciul meu obișnuit, cu multe duble greșeli și prea moale. Dacă aș fi servit mai bine lucrurile ar fi altfel pentru mine.
În acest moment nu am nicio explicație de ce am servit atât de rău, dar se întâmplă. Am avut trei luni în care să schimb lucruri, poate e nevoie de mai mult timp să repar și să fie rutină. Poate și pentru că am fost un pic obosită nu a mers”, a spus Simona Halep, într-o conferință de presă.
„Ultimele patru săptămâni au fost bune pentru mine, iau lucrurile pozitive. Mi-am dovedit că pot juca un tenis bun, dar în semifinale poate a fost prea mult pentru mine. Asta este, vreau să muncesc în continuare și sunt sigură că voi fi mai bună săptămâna viitoare.
Primul meu țel acum este să merg în vacanță pentru că am muncit mult, am nevoie de un pic de odihnă. Apoi vreau să devin pe zi ce trece mai bună și să fac ce vreau pe teren: să fiu mai agresivă, să fiu creativă și să pot menține un nivel ridicat în fiecare zi.
Am reușit într-o anumită măsură, dar în semifinale nu am fost destulă de bună”, a explicat Simona Halep.