Simona Halep pleacă din România! Sportiva şi-a decis viitorul. Ce urmează să se întâmple

Simona Halep pleacă din România! Sportiva şi-a decis viitorul. S-a aflat ce urmează să se întâmple. După un an în care şi-a dovedit nevinovăţia în cazul de dopaj, fostul lider mondial se gândeşte la viitor.

În acest sezon, Simona Halep a jucat doar 5 partide. După ce a revenit pe teren a fost chinuită şi de o accidentare gravă.

Simona Halep pleacă din România!

Simona Halep nu renunţă şi se gândeşte la viitor. Şi-a stabilit deja programul pentru anul 2025. A ajuns pe locul 882 WTA, conform noului clasament publicat de WTA, dar nu se gândeşte la retragere.

După un an extrem de dificil, în care a revenit în circuit, sportiva din Constanța a luat o decizie importantă. Halep și-a stabilit deja planul pentru sezonul următor și va începe pregătirile în luna decembrie, conform spotmedia.ro. Sportiva se va antrena sub comanda lui Daniel Dobre, în Dubai. asta pentru a beneficia de condiții bune de pregătire, în vederea turneelor din Australia, din startul lui 2025.

În plus, în decembrie și alte jucătoare de top se vor afla în Dubai. Simona vizează  să aibă parte și de câteva partide „amicale”. Fosta câştigătoare de turnee de Mare Şlem a jucat doar 5 meciuri de la revenirea sa în circuitul WTA în urma deciziei favorabile din partea TAS, din cauza unei accidentări destul de grave la genunchi.

Jucătoarea noastră a fost nevoită să abandoneze la Trophee Clarins, din cauza problemelor la genunchi, în luna mai. Revenirea sa s-a produs la turneul Hong Kong 125, unde a fost învinsă în turul 2.

Apoi, Simo a participat la o nouă întrecere în Hong Kong. Dubla câștigătoare de Grand Slam a fost învinsă de Yue Yuan (26 de ani, locul 44 WTA) în primul tur al turneului de la Hong Kong (WTA 250) cu un dublu 3-6.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed