Simona Halep nu uită şi nu iartă! Anunţ clar al româncei. Problemele pe care le are după ce a scăpat de suspendare

Simona Halep nu uită şi nu iartă! Anunţ clar al româncei. Problemele pe care le are după ce a scăpat de suspendare. Fostul lider mondial WTA recunoaşte că revenirea în circuit nu este atât de lejeră.

Simona Halep a rămas cu sechele după perioada imensă de inactivitate. Chiar dacă şi-a demonstrat nevinovăţia la TAS, românca încă resimte cei aproape doi ani cât a stat pe tuşă.

Simona Halep nu uită şi nu iartă!

Simona Halep a vorbit și despre cicatricele rămase în urma suspendării pentru dopaj. „OK, acum totul este frumos. Nu am făcut nimic greșit, așa că am dovedit că nu sunt vinovată, asta mă face să mă simt foarte bine, dar nu e ușor de trecut peste ceea ce am trăit. Nu pot uita tot doar pentru că suspendarea a fost redusă. Există un bagaj care, probabil, va rămâne mai mult timp și nu pot uita, așa, de la o zi la alta ce s-a întâmplat.

Trebuie să-mi controlez sentimentele pe care le am. Nu e ușor. Dar sunt fericită și sper că asta mă va ajuta”, a declarat Halep, pentru AP.

Pentru Halep urmează sezonul de zgură. A primit deja invitaţii la două turnee importante. Mai întâi, românca se încălzeşte la turneul WTA 125 din Portugalia. Apoi, va accepta invitaţia de la competiţia de la Madrid. Marele obiectiv rămâne însă al doilea turneu de Mare Şlem al anului, Roland Garros. Nu uită nici de Jocurile Olimpice, acolo unde speră, de asemenea să primească invitaţie.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed