Simona Halep nu mai are nicio şansă! Verdict crunt pentru româncă. Cristian Tudor Popescu a spus ce se va întâmpla. Jurnalistul nu mai crede în revenirea româncei în elita tenisului mondial.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu face afirmaţii dure la adresa Simonei Halep. Acesta este convins că românca nu mai poate reveni puternic în circuitul WTA.
Simona Halep nu mai are nicio şansă!
Audiată de două ori în tribunalul independent Sports Resolutions din Londra, Simona Halep așteaptă primul verdict. Campioana noastră a apărut pe lista preliminară a participantelor la ediția 2023 a US Open. Acest lucru lasă loc de interpretare. Conform regulamentului WTA, Halep ar trebui să întrunească condițiile de participare pentru a putea figura pe lista oficială.
„Indiferent de sentință, Simonei îi este deja foarte greu să mai revină în tenisul de vârf. Pata pe viața și cariera ei nu poate fi ștearsă, deși, repet, nu cred că este vina ei și nu a făcut asta în mod conștient.
Vă spun clar că, dacă s-ar demonstra că Simona Halep și-a introdus în mod deliberat în organism substanțe dopante, eu nu mai scriu nimic despre tenis! Înseamnă că nu m-am priceput nici la om, nici la sport, dacă Simona a făcut așa ceva!”, a mai spus CTP, conform prosport.ro.
Între timp, Simona Halep își păstrează intactă speranța. Arată acest lucru, prin imaginile publicate de pe terenul de antrenament, dar și prin citate. „În fiecare dimineață ne naștem din nou. Ce facem azi contează cel mai mult,” a fost citatul publicat de Simona Halep, în așteptarea verdictului.
Dacă verdictul de la Londra nu va fi pe placul româncei, aceasta îl poate ataca imediat la TAS. Specialiştii vorbesc despre o suspendare de doi ani care ar fi înjumătăţită la TAS. Asta ar însemna că pe final de an poate reveni în circuitul WTA.