Patrick Mouratoglou este îngrijorat de situația elevei sale. Simona Halep este suspendată de anul trecut și nu poate să revină pe teren.
Procesul a fost amânat deja de trei ori, iar acum francezul spune că un nou termen ar fi la finalul lunii iunie.
Anunțul teribil al lui Patrick Mouratoglou
Antrenorul se află în aceste zile la Roland Garros. Din păcate, Simona Halep nu a putut să joace la Openul Francez fiind suspendată. Până cum, procesul de dopaj a fost amânat de trei ori la intervenția ITIA.
Patrick Mouratoglou este nemulțumit de toată situația, mai ales că fosta campioană de la Roland Garros și Wimbledon pierde puncte importante în WTA.
„Problema este că a stat prea mult timp pe margine cu toate aceste amânări, iar probabil că-și va pierde toate punctele (n.r. din clasamentul WTA). A ratat patru Grand Slamuri și toate punctele doar pentru că ei nu și-au făcut treaba în mod corespunzător.
Deci, în momentul în care va putea juca din nou o va face începând de la zero”, a spus Mouratoglou pentru hotnews.ro.
Mouratoglou a mai spus că nu își explică ce s-a întâmplat în cazul Simonei Halep. Francezul spune și că îi va fi alături Simonei până la final.
„Desigur că există mereu o explicație, dar eu nu o am. Cred că modul în care au tratat-o pe Simona este unul dintre cele mai urâte episoade de care orice jucător a avut parte în ultimii 20 de ani. Este inacceptabil.
În primul rând avem o relație incredibilă, iar în al doilea rând atunci când oamenii au probleme eu nu-i părăsesc. Așa că voi fi acolo”, a mai spus francezul pentru aceeași sursă.