Simona Halep, în centrul unui nou scandal. Acuzațiile sunt extrem de grave. Conducătorii tenisului mondial sunt arătați cu degetul.
Jucătoarea de tenis a fost suspendată 4 ani pentru dopaj, iar acum așteaptă să-și susțină cazul la TAS. Ultima dată a jucat la US Open 2022, când a părăsit turneul în primul tur.
Simona Halep, în centrul unui nou scandal
Un jurnalist american este indignat pentru că Simona Halep nu poate juca de mai bine de un an. Constănțeanca a fost suspendată de Tribunalul Sport Resolutions și a făcut apel la TAS, unde speră ca pedeapsa să-i fie redusă.
Jurnalistul Josh Levina a făcut o comparație între cazul româncei și al lui Alexander Zverev, după ce acesta a fost condamnat pentru violență domestică. ATP și ITIA nu au luat însă nicio măsură în cazul neamțului.
Zverev și-a agresat iubita d origine română și a fost amendat cu 450.000 de dolari.
Jurnalistul american arată cu degetul spre șefii tenisului mondial pe care îi acuză de favoritism.
„În opinia mea, există o analogie cu dopajul. La tenis, campioana de Grand Slam Simona Halep a fost suspendată încă de anul trecut după ce a fost testată pozitiv la o substanță interzisă. Ea se luptă și face apel la această suspendare de atunci, care, deocamdată, dacă hotărârea este valabilă, o va ține departe de circuit până în 2026.
Dar în timp ce Halep face apel, acea suspendare este încă valabilă. Ea a stat pe bară în tot acest timp, iar Zverev concurează în continuare. Săptămâna viitoare, el va lua parte la unul dintre evenimentele de top ale tenisului, Turneul Campionilor din Italia. Pe el nu l-a întrebat nimeni de sănătate, după acuzațiile de agresiune”, a spus jurnalistul Josh Levin, citat de Tennisuptodate.com.
ATP a făcut cercetări în cazul lui Alexander Zverev, dar a anunțat că nu sunt destule probe pentru a lua măsuri.