Chiar dacă nu a mai juca de ceva vreme, Sorana Cîrstea continuă să fie jucătoarea din România cel mai bine clasată în WTA.
Simona Halep, fost lider mondial, a coborât două locuri. În acest acest moment este pe poziția 879, cu 27 de puncte.
Sorana Cîrstea, jucătoarea din România cel mai bine clasată în WTA
Sorana Cîrstea a fost obligată să se opereze, așa că nu a mai putut juca în ultima perioadă. Rămâne însă racheta României. Jucătoarea de tenis se menține pe locul 70, cu 914 puncte.
În clasamentul WTA de luni, a doua româncă este Irina Begu, care se menţine pe 82, cu 853 puncte. Jaqueline Cristian a rămas pe 86, cu 832 puncte, în timp ce Ana Bogdan este tot în menţinere, pe 115, cu 653 puncte. Pe locul 119 este Anca Todoni, care a adunat 635 puncte.
În Top 200 se mai află Gabriela Ruse, în urcare de pe 128 pe 126, cu 583 puncte, în timp ce Miriam Bulgaru a coborât 4 locuri şi este pe 198, cu 355 puncte.
Simona Halep a ajuns pe poziția 879, după ce a coborât două locuri. Fostul lider mondial are 27 de puncte. Constănțeanca a postat și un mesaj pe contul său de Instagram.
„Puțin cam departe anul acesta”, a scris Halep.
Lider al clasamentului WTA este belarusa Arina Sabalenka, cu 9.416 puncte. Iga Swiatek, implicată într-un sandal uriaș de dopaj, este pe doi, cu 8.370 puncte. Coco Gauff este pe poziția a treia, cu 6.530 puncte.
Jucătoare din România în clasamentul WTA de simplu
70 Sorana Cîrstea 914 puncte
82 Irina Begu 853
86 Jaqueline Cristian 832
115 Ana Bogdan 653
119 Anca Todoni 635
126 Gabriela Ruse 583 (+2 locuri)
198 Miriam Bulgaru 355 (-4)
243 Patricia Țig 293 (+2)
259 Irina Bara 267 (-3)
288 Gabriela Lee 229 (+4)
301 Cristina Dinu 217
……………………………
879 Simona Halep 27 (-2 locuri)