Simona Halep a avut o viață privată extrem de discretă până în peisaj a apărut Toni Iuruc. Cu care, îndrăgostită ca o puștoaică, dubla campioană de Grand Slem s-a măritat pe repede-înainte. Și de care a divorțat și mai repede, la notar, imediat ce a aflat că a fost suspendată pentru dopaj.
Dar da, cererea în căsătorie din poveste nu are legătură cu Toni Iuruc. Și nu este vorba despre click-uri. Sau de a minți poporul cu televizorul, fiindcă informația cu cererea în căsătorie a fost recunoscută chiar de Simona Halep în persoană, într-un interviu la Aleph News.
Ca oricare dintre colegii ei celebri, Simona a avut și ea parte de o asemenea replică din partea unui admirator, pe rețelele de socializare.
”Am avut momente în care m-am sufocat!”
”Dacă am primit, nu prea… cereri în căsătorie… poate doar una, dar n-am fost niciodată atât de deschisă ca să am conversații cu bărbați pe rețelele de socializare, am fost o persoană deschisă când am ieșit, sunt foarte sociabilă și când mă simt bine cu cineva, sunt foarte ok, mă simt foarte bine.”, a povestit fostul lider WTA la Aleph News.
Și tot acolo, marea campioană a mărturisit că au fost și situații în care a fost copleșită de admirația oamenilor.
”E un sentiment frumos că vin atâția oameni să-mi ceară o poză, un autograf, dar am avut momente în care m-am sufocat, dar sunt o persoană retrasă și am locurile mele unde mă duc să mă relaxez.”, a povestit Halep.