Simona Halep a spus adevărul! De ce a fost, de fapt, suspendată. Verdictul care i-a distrus cariera

Simona Halep a spus adevărul. Fostul lider mondial a decis să vorbească despre suspendarea de 4 ani primită în cazul de dopaj.

Constănțeanca este pregătită acum să-și susțină cazul la TAS, unde speră să obțină o reducere a pedepsei și să revină pe teren.

Simona Halep a spus adevărul în cazul de dopaj

Simona Halep nu a mai jucat de un an și două luni. A fost suspendată provizoriu după US open 2022, iar în luna septembrie a primit verdictul. Tribunalul de la Londra a decis să o suspende 4 ani pentru dopaj. Acum, își pregătește cazul pentru audierile de la TAS care vor avea loc în perioada 7-9 februarie.

Halep spune că cu aproape două luni înaintea incidentului a fost testată, și rezultatul a fost negativ. Un alt test a fost făcut cu trei zile înaintea testului care a ieșit pozitiv la roxadustat. Și acela a fost tot negativ. În intervalul de trei zile, românca a luat suplimentele date de cei din staff-ul de la Academia Patrick Mouratoglou.

”E clar că este vorba despre o contaminare. Cu trei zile înaintea testului de urină care a ieșit pozitiv, am avut un test de urină și sânge negativ. La început, mi-a fost spus că este o cantitată extrem de mică de substanță interzisă. Eu nu aveam cum să mă dopez în acele trei zile.

Nu a fost niciodată intenționat și nu am avut niciodată intenția să fac ceva greșit sau lipsit de fair-play, pentru că am respectat mereu regulile și mi-am dedicat viața tenisului. Altfel sunt principiile mele, nu să trișez în tenis”, i-a declarat Simona Halep, jurnalistului de la Euronews, Tokunbo Salako.

Simona a anunțat și că a încetat colaborarea cu antrenorul francez.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed