Virginia Ruzici e prima campioană de la Roland Garros dată de România. Și a rămas singura jucătoare de la noi care are și un titlu de dublu la Roland Garros, în aceeași ediție a Open-ului francez, unde a ajuns și în finala de la dublu mixt.
Virginia Ruzici a fost și managerul Simonei Halep, în perioada în care dubla campioană de Grand Slem și-a început ascensiunea în tenisul mondial. Cu Ruzici alături, Halep a ajuns de trei în finala de la Roland Garros, turneu pe care l-a câștigat o dată.
”Îi țin pumnii, știu că e nevinovată. Nu știu dacă s-a uitat sau nu la tenis, dar știu că s-a antrenat din greu la Dubai. E gata să revină imediat după ce primește decizia. Am lucrat cu Simona 14 ani, am lucrat cu ea 14 ani, deci am avut mult de muncă, o grămadă de lucruri de făcut.
Eram mereu pe drumuri, la turnee, zburam în România în unele zile ca să o ajut, să organizez întâlniri cu sponsorii, nu mai sunt managerul ei de anul trecut, așa că am mai mult timp liber acum. Nu mai călătoresc, sunt femeie măritată, am soț, copil, am și nepoți.”, a spus fosta mare sportivă, invitată la podcastul lui Daniel Spatz pe Youtube.
Sa schimbi tu tot staful cu niste smecheri , care NU SUNT ROMANASI TAI .AI FACUT O MARE GRESALA .
a redus cheltuielile