Ceea ce părea un prim test serios pentru Simona Halep (30 de ani, 18 WTA), încă din turul inaugural de la Wimbledon – turneu pe care l-a câștigat în 2019 -, meciul cu Karolina Muchova, n-a fost decât un galop de sănătate al fostului lider mondial.
Chiar dacă a alunecat pe iarbă la 3-2 în primul set, și s-a speriat, Simona s-a regrupat instantaneu. A rămas prudentă pe fundul terenului și nu a cedat niciun game pe serviciul ei până la sfârșitul setului, pe care l-a câștigat cu 6-3.
În al doilea, scenariul a fost cam după același registru tactic. Chiar dacă cehoaica s-a bătut lungind mult punctele, nu a reușit nici în acest set să câștige vreun break.
În schimb, Halep a câștigat meciul pe serviciul Muchovei. După puțin peste o oră de joc, Simona Halep merge mai departe, 6-3, 6-2.
”Sunt fericită, mă bucur să revin aici, am amintiri minunate din 2019… Cu tot ce s-a întâmplat în lume, cu accidentările, lipsa de încredere, îi mulțumesc lui Patrick Mouratoglou că iubesc din nou tenisul”, a spus fosta campioană de la Wimbledon, după victoria cu Muchova.