Sibienii au tupeu! S-a aflat ce i-a nemulțumit pe Cristi Neguț și Cătălin Căbuz după egalul cu Oțelul Galați, dar și care este obiectivul clar al celor de la Hermannstadt. Marius Măldărășanu a dat cărțile pe față după duelul de la Galați.
Oțelul și Hermannstadt au terminat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 14-a din Superliga.
Sibienii au tupeu
După acest meci, Marius Măldărășanu a spus că a fost o partidă „grea și urâtă”, tehnicianul de la Hermannstadt recunoscând că formația lui nu a reușit să-și creeze ocazii de gol.
„Dacă stăm să vorbim strict despre aspectul jocului, a fost în joc urât, greu. Normal că-ți pare rău, pierzi 2 puncte. Nu știu dacă am fi meritat victoria. Am făcut o singură greșeală. Eram bine așezați, dar n-am interpretat bine faza. De aici adversarul a primit penalty. Două puncte înseamnă mult și pentru moral.
Da, (n.r Cristi Neguț) este un jucător care merita să joace. Gabi are alt profil de jucător. Mă bucur pentru el pentru că datorită lui a ieșit acel gol.
Da, știți foarte bine că încercăm să jucăm, ei sunt o echipă foarte bună pe contraatac. Am reușit, pentru că ocazii n-au fost. Nu că noi am fi avut, dar eficienți am fost. A fost o greșeală care ne-a costat aceste două puncte”, a spus antrenorul sibienilor.
Cătălin Căbuz: „Câteodată Dumnezeu ne și răsplătește”
Și Cătălin Căbuz a vorbit despre partida de la Galați. Portarul celor de la Hermannstadt a spus că regretă faptul că duelul s-a terminat la egalitate, însă acesta s-a declarat mulțumit de faptul că formația lui nu a fost învinsă.
„M-am dus să urmăresc mingea, dar a fost acel contact și a fost dat penalty.
Ne doream victoria, dar s-a terminat meciul la egalitate. Trebuie să ne adaptăm și să jucăm.
Ne pregătim bine, ne dorim să scoatem maximum și câteodată Dumnezeu ne și răsplătește. Era o victorie foarte importantă pentru noi. Vrem să scoatem tot din fiecare meci. Ne dorim să fim în play-off”, a spus Căbuz, după meciul cu Oțelul Galați.
Cristi Neguț: „Suntem o echipă bună și greu de învins”
Cristi Neguț a reiterat faptul că echipa lui nu a pierdut niciun meci în ultimele 10 etape.
„Avem foarte multe egaluri, e îmbucurător că nu am pierdut de 9 etape. Părerea mea e că a fost penalty.
Avem un meci de Cupă, cred că avem timp să ne revenim. Da, ușor, ușor o să-mi revin și o să pot mai mult decât am arătat până acum. Suntem o echipă bună și greu de învins. Suntem serioși, muncim, tragem la aceeași căruță și așa vin rezultatele”, a spus și Neguț.