Shakira, trădată în dragoste de Pique și în afaceri de detectivii privați, trimiși pe urmele fotbalistului

Despărțirea dintre Shakira și Pique are audiență planetară. Așa că presa din Spania vine în fiecare zi cu câte un episod nou-nouț.

Și deși căpitanul Barcelonei s-a tot străduit să schimbe percepția publicului și Shakira să nu mai fie victima în poveste, dezvăluind faptul că el ar fi dorit o despărțire amiabilă cu trei luni în urmă, însă vedeta s-a opus, ca mai apoi să facă ea anunțul, nu prea i-a ieșit.

Din contră, detaliile care au apărut arată că ultimele luni au fost destul de grele pentru cântăreața columbiană, care a avut de înfruntat situația pe de o parte, iar de cealaltă, a trebuit să se abțină în fața celor doi băieți ai cuplului.

Așadar, după încercările eșuate de împăcare și pusă pe gânduri de fermitatea cu care Pique a respins toate tentativele ei, Shakira i-a pus pe urme detectivi privați.

Și s-a îngrozit de ceea ce i s-a adus la cunoștință. Shakira ar fi intrat în posesia unor poze pentru care ar fi plătit ca să nu apară nicăieri, poze în care apăreau Pique și presupusa lui amantă, conform show-ului tv „El gordo y la flaca.”

Totuși, marca.es susține că deși a făcut acest gest, Shakira a fost trădată chiar de detectivi, care le-au confirmat jurnaliștilor faptul că Pique îi este infidel, iar cântăreața a fost apoi nevoită să iasă cu acel comunicat.

De asemenea, deși face pe supăratul că nu ar fi el the bad guy in the story, despre Pique au tot ieșit la suprafață diverse povești. Cum ar fi că în afară de întâlnirile intime cu chelnerița de 20 de ani, Pique a ”rupt” în două discotecile din Barcelona, acolo unde a spart bani buni, și a organizat chiar petreceri private cu femei și alcool, acolo unde, ca să nu transpire nimic, invitații erau obligați să-și lase telefoanele la intrare!

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed