Serie A va introduce tehnologia offside-ului semi-automat

Serie A va fi primul campionat european care va introduce noua tehnologie a offside-ului semi-automat și o va face până la data începerii Campionatului Mondial, turneu care va beneficia de acest sistem.

Concret, în luna octombrie e posibil să vedem primele meciuri de fotbal din Europa care vor beneficia de offside semi-asistat chiar în Serie A.

Tehnologia VAR nu a reușit să clarifice multe din fazele ”suspecte” de offside în Serie A

Președintele Lega Serie A, Lorenzo Casini, și șeful asociației de arbitraj din Italia, Alfredo Trentalange, vor avea discuta despre implementarea acestui sistem chiar în această săptămână, într-o ședință de urgență.


În urma gafelor de arbitraj pe motivul unor poziții de offside care nu au fost elucidate nici în camera VAR, italienii vor să fie primii care să introducă noua tehnologie în fotbal. Asta înseamnă că vor fi câte 12 camere de filmat dedicate cu o acuratețe de 50 de cadre pe secundă, montate sub acoperișul stadioanelor pentru a urmări poziția mingii în timp real și până la 29 de puncte a fiecărui fotbalist, care să determine cu exactitate poziția acestuia în teren. Cele 29 de puncte de date includ toate membrele și extremitățile corpului care sunt relevante pentru a decide o poziție în afara jocului, conform GazzetaDelloSport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed