Sergiu Hanca a decis să plece de la Cracovia și să revină în Liga 1. Fostul dinamovist a semnat un contract valabil până în 2025 cu CSU Craiova, iar vestea i-a luat prin surprindere pe mulți.
Se pare că principalul motiv pentru care Hanca a luat această decizie este familia sa. Andreea este însărcinată pentru a treia oară și și-a dorit ca fotbalistul să-i fie aproape.
„În viaţă vin momente în care trebuie să alegi între carieră şi familie”, a spus Hanca într-un interviu acordat celor de la CSU Craiova.
Andreea Hanca a aflat că este însărcinată pentru a treia oară în luna martie.
„Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate minunile din viața noastră”, spunea la momentul respectiv soția fotbalistului.
Hanca a explicat de ce a decis să joace la CSU Craiova
Sergiu Hanca juca la Cracovia, din 2019. Polonezii l-au transferat atunci de la Dinamo. Fotbalistul a mai jucat pentru ASA Târgu-Mureș, FC Snagov și Bihor Oradea și este cotat la 1 milion de euro.
„Aici eu am găsit echilibrul de care am nevoie, la Universitatea Craiova. E un club de tradiţie, cu un public minunat, un club care îşi doreşte ca în fiecare an să facă performanţă.
Am urmărit campionatul românesc în ultimii ani. Mereu m-am uitat la meciuri. Abia aştept să joc în primul meci şi să facem o treabă bună împreună. A fost o primire bună din partea lor (n.r a colegilor). Stiu ce înseamnă sacrificiul. La toate echipele la care am jucat am avut obiectiv.
La toate echipele am câştigat cel puţin un trofeu”, a mai spus Sergiu Hanca pentru pagina oficială de Facebook a oltenilor.