Sepsi îşi face echipă de Europa! Cristiano Bergodi primeşte întăriri importante de la CFR Cluj. Denis Ciobotariu a fost acontat de echipa din Sf. Gheorghe. După ce a fost împrumutat în ianuarie la FC Voluntari, Denis Ciobotariu nu va reveni la CFR Cluj. Merge la Sepsi după ce covăsnenii au ajuns la un acord cu formația din Gruia. 50.000 de euro este suma de transfer.
Acesta se va prezenta marți la noua sa echipă, cu care a semnat un contract pe 3 ani. Ciobotariu, care poate juca în centrul defensivei, dar și partea dreaptă, a bifat 25 de partide în sezonul trecut, 16 pentru Voluntari și 9 pentru CFR.
În schimb, tatăl acestuia, Liviu Ciobotariu a semnat prelungirea pe un an cu ilfovenii. „Mi-am dorit continuitate și trebuie să recunosc că sunt foarte atașat de grup și acest club. Am avut satisfacții în sezonul trecut și suntem conștienți că ne așteaptă un sezon foarte greu și știu că n-o să fie deloc ușor. Am venit cu entuziasm și motivați pentru pregătire”, a declarat antrenorul de 51 de ani.