Sepp Blatter îl acuză pe Gianni Infantino că vrea să-l distrugă. ‘Vrea să mă dărâme’

Fostul președinte al FIFA îl acuzat pe actualul președinte în exercițiu Gianni Infantino că încearcă să-i distrugă reputația. Sepp Blatter declară că nu a făcut nimic ilegal în perioada în care s-a aflat la conducerea forului internațional.

„Nu știu de ce, dar Infantino nu mă vrea. Încearcă chiar să creeze în mod artificial un caz împotriva mea. Vrea să mă dărâme.

Sunt destul de emoționat. Am fost acuzat de instincte criminale, am fost acuzat că sunt un hoț. Este absurd. Nu știu de ce mă aflu la tribunal și sunt sigur că nici mii, ca să nu spun milioane de fotbaliști nu înțeleg”, a declarat Blatter pentru televiziunea elvețiană RTS.

Fostul președinte al FIFA  este judecat în prezent, alături de fostul șef al UEFA, Michel Platini, pentru acuzații de fraudă, deturnare de fonduri și corupție.

Procurorii au cerut o pedeapsă de 20 de luni de închisoare pentru cei doi. Verdictul se va da la începutul lunii următoare.

„Vreau să îmi reabilitez onoarea. Când am ajuns, nu eram nimic. Iar când am plecat, eram o organizație internațională, solidă din punct de vedere economic, social, cultural și chiar politic”, a explicat Blatter pentru televiziunea elvețiană RTS.

Platini nu recunoaște niciuna dintre acuzațiile care i s-au adus.

„Sunt călit împotriva nedreptății. Atunci când am jucat meciuri de fotbal, pe care le-am pierdut din cauza unei decizii a arbitrului, m-am călit puțin. Voi lupta. Nu renunț, nu voi renunța și voi merge până la capăt”, a susținut fostul internațional francez.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed