Marius Şumudică s-a întors ieri în țară, pentru două-trei zile de relaxare. N-a stat prea mult ”fără servici”, după ce șeicii lui Al Shabab n-au mai vrut să continue cu el după ce îi expirase astăzi contractul pe trei luni pe care l-a avut cu saudiții.
Desigur, Șumudică n-a rămas șomer nici el prea mult timp, dar n-a recunoscut că Al Shabab îi găsise înlocuitor înainte să-și terminea treaba la echipă.
Ba chiar s-a lăudat că el i-a dat cu flit prințului căruia i-a pupat turbanul. ”Să vă spun sincer, eu am avut ieri o discuție cu cei de la Al-Shabab, mi s-a propus prelungirea contractului, în niște condiții care nu mi-au convenit, dar, să fiu sincer, eu semnasem cu două sau trei săptămâni înainte cu altă echipă.
Mi-au oferit tot, buget de transferuri și un contract pe doi ani, ceea ce nu prea se dă în Arabia Saudită. Mă refer la Al-Raed, ca să nu mă mai ascund. Președintele lor a fost foarte încântat la jocul pe care l-am avut împotriva lor și m-a contactat. Sper să fie doi ani, sper să rămân acolo doi ani.
E un contract de șase zerouri, cum nu se poate în România și nici în Europa pentru antrenorii români”, a povestit Șumudică pe aeroport.
Astăzi după-amiază, Șumudică a fost prezentat ca un adevărat star de Al-Raed, cu un montaj spectaculos în care sunt folosite imagini cu Arcul de Triumf din București.
„Președintele clubului Al-Raed, domnul Fahd Al-Mutawa, consemnează semnarea contractului cu antrenorul Marius Șumudică, pentru a conduce echipa în următorul sezon”, scrie în comunicatul clubului, acolo unde sunt enumerate și performanțele lui Șumi ca antrenor.