Șefii de la Rapid au dat lovitura. Îi aduc lui Adrian Mutu un jucător de la Arsenal.
Giuleștenii au bătut palma pentru Cătălin Cîrjan, acesta fiind al șaselea fotbalist adus în această vară.
Cătălin Cîrjan ajunge la Rapid
Se pare că cele două cluburi s-au înțeles, iar Cătălin Cîrjan va reveni în România. Acesta nu a debutat la echipa de seniori a englezilor, dar giuleștenii au insistat foarte mult să-l aducă sub comanda lui Adrian Mutu. În plus, acesta va avea toate șansele să joace ținând cont de regula U21.
”Nu am o preferință, mi-aș dori să joc, aș vrea să joc în fiecare săptămână, să lupt pentru titlu, oriunde ar fi. Când aveam 15 ani am jucat pe vechiul Giulești și a fost o atmosferă extraordinară, am urmărit mereu meciurile celor de la Rapid și ce pot să spun, fanii sunt extraordinari, e un club de tradiție, unul dintre cele mai mari cluburi din România. O atmosferă extraordinară, te simți fotbalist când joci pe Giulești, ce pot să spun”, a declarat Cătălin Cîrjan, conform sport.ro.
Cîrjan a jucat pentru Viitorul Domnești. În iulie 2019 a semnat, liber de contract, cu Arsenal U18. A jucat 25 de partide și a marcat patru goluri. În urmă cu trei ani, a trecut la U23. Aici a evoluat în 36 de partide. 250.000 de euro este suma la care e evaluat Cătălin Cîrjan, conform Transfermarkt.
Sub comanda lui Adrian Mutu în această vară au mai ajuns Omar El Sawy (19 ani, de la Csikszereda), Răzvan Oaidă (25 de ani, de la FCSB), respectiv Christopher Braun (31 de ani, de la CFR Cluj), Iulian Cristea (28 de ani, de la FCSB) și Borja Valle (30 de ani, de la Cartagena, Segunda Division)