Secretele unui celebru model al Epocii de Aur! A făcut handbal de performanță și nu trece o zi fără să facă sport, arată demențial la vârsta ei!

La 58 de ani, timpul a curs blând cu Romanița Iovan, fost model al „epocii de aur” și celebră creatoare de modă. Romanița are aceeași siluetă ca atunci când defila pe podium, în echipa de manechine ale ”mamei” Zina Dumitrescu.

”Am o suferință dacă nu reușesc să fac sport!”

Recent, fostul manechin mărturisea că și la această vârstă nu trece o zi în care să nu facă sport. „Am o suferință. Anume dacă nu reușesc să fac sport, pentru că nu am timp, nu de altceva. Însă, în rest, mi-am creat un program care se pliază perfect cu starea mea de bine și îl respect, iar una dintre activitățile mele este sportul.

 

Nu există zi, indiferent că este weekend sau în timpul săptămânii, să nu fac sport. Nu merg deloc la sală. Eu nu m-am dus la sală de 15 ani, după ce l-am născut pe Albert. Mi-am făcut acasă propriul meu program și fac acasă.

Am început cu înotul, m-am dus după aceea spre sport cardio, sărit coarda și tot așa. Am găsit și coarda perfectă din oțel care are greutate și sunt corzi perfecte de jumătate de kilogram, un kilogram și chiar și de două kilograme. Fac exerciții pe care mi le dă aplicația de unde am luat coarda”, a mărturisit Romanița Iovan, pentru Click!.

A fost la clasa specială de handbal!

Puțină lume știe însă că modelul admirat încă de pe vremea comuniștilor a cochetat cu sportul de performanță. Ba chiar a făcut parte dintr-o clasă specială de handbal, în școala generală. Și în liceul a continuat să practice sportul pe care-l iubea și care a ajutat-o enorm în cariera de model, ulterior.

”Am fost învățată de mică cum e în echipă, ce înseamnă competiție, seriozitate. Ceea ce înseamnă ambiție și perseverență, cred că a fost esențial pentru viața mea și personalitatea mea.

Este, după părerea mea, esențial ca în copilărie să facem sport, cred că ne poate defini existența ulterioară. Pentru mine a contat foarte mult.  Am păstrat disciplina, și spiritul de echipă, organizarea, curaj, sunt foarte multe calități pe care le-am preluat din activitatea mea sportivă. Cei 8 ani de sport și-au pus mult amprenta.”, a povestit Romanița Iovan la Kanal D, la emisiunea moderată de Denise Rifai.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed