Gigi Becali a anunțat ce are de gând să facă cu bunurile sale, inclusiv cu echipa de fotbal. Decizia finală a fost luată după ce omul de afaceri a decis să-și încerce norocul în politică.
Latifundiarul din Pipera s-a alăturat celor de la AUR. De altfel, înainte de alegerile europarlamentare, acesta povestea că George Simion și Mihail Neamțu i-au cerut împrumut 500.000 de euro. Patronul campioanei nu i-a ajutat, spunând că legea îl împiedică să facă așa ceva.
Gigi Becali a decis ce face cu FCSB
Gigi Becali revine în politică, asta chiar dacă în urmă cu ceva ani anunța că nu va mai face un astfel de pas. Acum va candida pe listele AUR la Camera Deputaților și spune că îl susține pe George Simion pentru funcția de președinte al României. În week-end-ul trecut, cei doi au mers în județul Galați, comuna Pechea, pentru a-i ajuta pe oamenii afectați de inundațiile devastatoare.
Patronul campioanei și-a făcut planurile. Nu vrea să mai aibă nimic pe numele său, așa că toate bunurile vor fi trecute pe numele copiilor.
Chiar și așa, Becali se va implica la echipa de fotbal unde decide tot ce se întâmplă.
„Le dau pe toate la copii, FCSB și toate averile le dau copiilor. Fetele și ginerele se vor ocupa, dar de echipă s-ar putea să mă ocup tot eu, dar nu mai am atâta timp. Se ocupa familia de afaceri, gata! La revedere! Nu vreau să mă mai agațe cu ceva. Cum să îmi faci dosar penal, nu mai am nimic, le-am dat”, a spus Becali, pentru fanatik.ro.
Becali a mai candidat la alegerile europarlamentare. Între 2009 și 2012 a fost europarlamentar din partea Partidului România Mare.