Se cere dreptate până la capăt! Ce ar trebui să se întâmple cu Simona Halep după verdictul de la TAS. Ar fi revoluţie în tenis

Se cere dreptate până la capăt! S-a aflat ce ar trebui să se întâmple cu Simona Halep după verdictul de la TAS. Ar fi revoluţie în tenis, după ce și-a pierdut toate punctele din cauza suspendării dictată de ITIA.

Simona Halep a scăpat marți de suspendarea primită de ITIA. În urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), în loc de 4 ani, sportiva a primit doar 9 luni de suspendare.

Ce ar trebui să se întâmple cu Simona Halep după verdictul de la TAS

Se cere dreptate în cazul Simonei Halep. Fanii sportivei cer repunerea acesteia pe locul 54 WTA, poziția pe care o ocupa în iulie 2023, atunci când suspendarea trebuia să ia sfârșit.

Dacă acest lucru ar fi posibil și Asociația Tenisului Feminin (WTA) îi va face dreptate Simonei, aceasta nu va mai avea nevoie de wild carduri pentru a juca la turnee. Va fi acceptată pe tablourile principale pe baza locului pe care l-ar ocupa în ierarhia mondială.

În momentul în care Simona a fost suspendată de ITIA, în luna octombrie 2022, se afla pe locul 9 în clasamentul WTA. În ciuda faptului că nu a mai jucat în niciun meci oficial până în luna iulie 2023, aceasta nu ieșise din Top 100, ci se afla pe locul 54 WTA.

În momentul de față nu există nici o regulă pentru care un jucător poate fi repus în clasamentul WTA, în cazul în care ispășește o suspendare mai mare decât cea dictată de TAS

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed